Adevărata față a Coronavirus. A răpus o fată de 16 ani: „Pielea era călduță, deja cenușie...”
- Dragos Manea
- 28 martie 2020, 00:40
Povestea fetei de 16 ani din Franța, infectată cu Coronavirus, a făcut ocolul lumii după ce mama sa a povestit clipele prin care aceasta a trecut.
Drama prin care a trecut familia lui Julie, o fată de doar 16 ani din Franța, a povestită cu lacrimi în ochi chiar de mama acesteia.
Totul a început cu o tuse banală. Nimeni nu s-ar fi așteptat la ceea ce avea să urmeze.
„Avea doar o mică tuse, benignă, care a apărut în urmă cu o săptămână. A încercat să o trateze cu sirop, plante și inhalații. Nu vom primi niciodată un răspuns", a declarat mama fetei conform L'Express.
La nici o săptămână de la apariția acestor simptome, fata a început să experimente dificultăți în respirație, starea ei devenind din ce în ce mai ensigură.
„Nimic înspăimântător, însă îi era greu să își tragă răsuflarea”, a continuat mama fetei.
Luni, 23 martie 2020, adolescenta a mers la doctor, acesta spunându-i că difucltatea ei respiratorie este „acceptabilă”.
Marți, Julie a fost transferată la Terapie Intensivă, iar câteva ore mai târziu, medicii au anunțat-o că a fost confirmată cu Coronavirus.
După primirea acestor vești, fata a început să se simtă din ce în ce mai rău în timpul nopții dintre marți și miercuri și a fost intubată pentru a putea respira.
„În jurul orei 00.30, am primit un apel telefonic: Veniți repede!. Atunci m-am panicat foarte tare. Sunt cuvinte care te fac să înțelegi.
Când am ajuns la spital, era deja cenușie. Murise deja, însă i-am atins mâna, iar pielea ei era călduță încă. Am mângâiat-o, iar apoi ni s-a spus că nu o vom mai vedea niciodată. Protocolul este strict.
Cu greu am reușit să păstrez o brățară pe care o avea la mână", a povestit mama fetei.