Marile firme de haine, reînviate de coronavirus. Ce fac Gucci, Prada, H&M sau Gap

Marile firme de haine, reînviate de coronavirus. Ce fac Gucci, Prada, H&M sau Gap

În lupta cu Covid-19 s-au implicat și marile case de modă. H&M, Zara, Gap, Prada și Gucci încep să fabrice măști și combinezoane de protecție.

H&M și Gap, dar și case de modă de lux, ca Prada și Gucci, își dedică o parte a linie de producție fabricării de măști și combinezoane de protecție.

Într-o postare pe Twitter, Gap anunță că prioritizează fabricarea de măști și combinezoane de protecție pentru medicii și asistentele din spitalele americane, îmbrăcămintea trecând în plan secund.

În Europa, de furnizarea către spitale a atât de necesarului echipament de protecție au anunțat că se ocupă, printre alții, H&M și Zara. Vor fabrica măști, combinezoane și orice alte consumabile le sunt necesare medicilor și asistentelor, atât timp cât pot fi făcute din material textil, scrie CNN, potrivit libertatea.ro.

La rîndul său, Prada s-a angajat să livreze 110.000 de măști până pe 6 aprilie, iar Gucci a promis peste 1 milion. Tot măști vor face Yves Saint Laurent și Balenciaga, notează The Guardian. 40 de milioane de măști vor fi livrate spitalelor din Franța de firmele din conglomeratul LMVH – Christian Dior, Fendi, Givenchy și Louis Vuitton.