Pericol imens pentru pensionarii din România. Tâlharii se îmbracă în medici și...

Pericol imens pentru pensionarii din România. Tâlharii se îmbracă în medici și...

Ca și până acum, pensionarii din România sunt o țintă ușoară pentru hoți, căzând pradă escrocheriilor menite să îi lase fără bani.

Dosare penale pe numele a două femei ce au profitat de pandemia virusului chinezesc pentru a intra în casa unei pensionare sub pretextul că vor face o dezinfecție, scrie RomaniaTV.

„La data de 24.03.2020, în jurul orei 13:50, profitând de situația prilejuită de starea de urgență instituită prin Decretul Președintelui României nr. 195 din 16.03.2020, inculpatele, purtând măști și mănuși chirurgicale, s-ar fi prezentat la adresa persoanei vătămate în vârstă de 86 de ani, din București, sector 3, unde i-ar fi prezentat acestuia din urmă o legitimație aparținând altei persoane (emisă de Casa de Pensii a Municipiului București), pretinzând că au venit în control și că doresc să dezinfecteze apartamentul persoanei vătămate cu o substanță împotriva coronavirusului.

Astfel, viciind consimțământul persoanei vătămate, inculpatele l-ar fi convins pe acesta să le permită accesul în locuință, deși inculpatele nu aveau acest drept, unde una dintre inculpate i-ar fi distras atenția persoanei vătămate, purtând o conversație în sufragerie, iar cealaltă inculpată ar fi început să pulverizeze prin casă cu o soluție dintr-o sticlă inscripționată „Igienol”, pătrunzând în toate încăperile cu intenția de a sustrage bunuri.

Inculpatele nu ar fi reușit să sustragă niciun bun deoarece activitatea lor infracțională ar fi fost întreruptă de o vecină a persoanei vătămate, care le-ar fi surprins pe acestea în locuința persoanei vătămate și care a sesizat organele de poliție”, a anunţat Ministerul Public.