Franța a instaurat de duminică seara starea de „urgență medicală” pentru o perioadă de două luni.
Astfel, parlamentul francez a adoptat definitiv duminică seara, printr-un ultim vot al Adunării Naţionale, proiectul de lege care permite instaurarea „stării de urgenţă sanitară” pentru o perioadă de două luni din cauza epidemiei provocate de noul coronavirus, transmite AFP.
În Franţa duminică seara s-a raportat un număr de 7.240 de persoane spitalizate şi 674 de decese, din care 112 în ultimele 24 de ore.
Deputaţii au votat prin ridicare de mâini, într-un hemiciclu aproape gol din motive sanitare.
Proiectul de lege obţinuse puţin mai devreme ultima undă verde în Senat, tot printr-un vot cu mâna ridicată.
Starea de urgenţă sanitară ce prevede restrângerea unor libertăţi publice (izolare, rechiziţii ş.a.) va fi instaurată pentru două luni 'din momentul intrării în vigoare' a legii, odată cu publicarea în Monitorul oficial.
Stării de urgenţă sanitară i se poate pune capăt înainte de expirarea termenului dacă situaţia sanitară se ameliorează.
Proiectul de lege mai autorizează guvernul să adopte prin ordonanţe o serie de măsuri pentru a susţine întreprinderile. Totodată, este validată amânarea turului secund al alegerilor locale, după ce primul a avut loc pe 15 martie, informează Agerpres.