Stare de Urgență. Adevărul despre acțiunile Armatei. Încă un Fake News demontat!
- Ionel Sclavone
- 20 martie 2020, 10:32
Ministerul Apărării Naționale atrage atenția asupra informațiilor false puse în circulație pe rețelele de socializare, în legătură cu măsurile derulate pentru combarerea coronavirusului.
Reprezentanții instituției dau exemplu o știre falsă, distribuită, potrivit cărora, elicopeterele militare vor survola orașele, noaptea, ca să împrăștie diferite substanțe dezinfectante.
Într-o informare de presă, MApN, atrage atenția asupra acestui gen de știri difuzate pe rețelele de socializare și îndeamnă cetățenii să se informeze doar din surse oficiale.
„Vă semnalăm o informație falsă, distribuită pe rețeaua WhatsApp: Un avertisment cu privire la o așa-zisă misiune a Forțelor Aeriene Române, prin care elicoptere militare ar urma să pulverizeze deasupra Municipiului București substanțe dezinfectante. Autorul acestei dezinformări cere populației să nu deschidă ușile și ferestrele pe timpul acestei nopți”, se arată în informarea de presă.
Potrivit reprezentanților Ministerului, Forțele Aeriene nu dețin în dotare echipamente tehnice care să permită dispersarea de substanțe lichide în aer și nici nu au primit o asemenea misiune.
„Forțele Aeriene nu au primit o asemenea misiune. Elicopterele din dotarea Armatei României nu dispun, la acest moment, de capabilități tehnice care să permită dispersarea/pulverizarea de substanțe lichide în aer”, se arată în comunicare.