Ambasadorul României la Paris: Ce se întâmplă cu românii din Franța
- Dan Coravu
- 17 martie 2020, 06:45
Ambasadorul României la Paris, Luca Niculescu, a vorbit despre criza creată de coronavirus în Franța, oferind detalii privind situația românilor de peste hotare.
Întrebat care este situația în Franța, ambasadorul Luca Niculescu, a explicat, la Digi 24 TV, că este vorba „de o stare de așteptare”, mai ales că președintele Franței, Emmanuel Macron, le va vorbi francezilor pentru a doua oară, în doar câteva zile.
„Ceva mai devreme s-a încheiat un Consiliu de Apărare, la care au fost reuniţi miniștrii din domeniile strategice. Acum are o teleconferință cu liderii G7, pe urmă îi primește pe președinții celor două Camere, Adunarea Națională și Senatul, pentru ca la ora 8:00 seara să facă niște anunțuri și să vedem, toată lumea așteaptă să vadă ce va fi în aceste anunţuri, dacă măsurile care sunt deja destul de stricte progresiv vor fi și mai stricte începând de mâine sau pe zilele următoare”, a declarat Luca Niculescu.
El a punctat că, din această după-amiază, parcurile şi grădinile din Paris sunt închise, traficul metrourilor și al trenurilor fiind redus progresiv.
„Românii din Franța vreau să spun în primul rând ce am făcut la ambasadă și la consulatele din Franța. Începând de mâine vom restrânge programul activităților cu publicul, în urma solicitărilor repetate din partea autorităților franceze de a limita deplasările. Premierul Philippe, după cum ştiţi, a rugat să nu mai existe nici măcar reuniuni amicale sau familiare, deci, restrângem programul cu publicul, pentru urgenţe.
În acelaşi timp, am creat o linie de telefon specială unde cei care vor să capete răspunsuri despre această situaţie pot apela, deci acest telefon este pe pagina de Facebook a Ambasadei, pe site-ul nostru, să nu ezite să ne sune, sunt colegi care le răspund în permanenţă şi am primit deja câteva zeci de telefoane, în general sunt interesaţi să vadă dacă se pot întoarce în țară, dacă odată ajunși în țară vor fi sau nu în autoizolare și noi, evident, le răspundem că vor fi în autoizolare pentru 14 zile. Iar recomandarea este să rămână aici, pentru că deplasările sunt din ce în ce mai dificile, cele pe şosea, practic, nu se mai pot face, adică, deja frontiera cu Germania a devenit una dificilă. În Germania nu te lasă să intri dacă nu eşti transfrontalier sau dacă nu transporţi marfă. Iar deplasările, după cum spuneam, sunt din ce în ce mai complicate.
Deci, situaţia românilor de aici este la fel ca a celorlalţi. Oamenii care locuiesc în Franţa nu am simţit nicio îngrijorare suplimentară. Dincolo de această îngrijorare generală cu privire la ce ne priveşte pe toţi, şi ce aş vrea să spun, în special pentru cei care lucrează în domeniul sanitar în Franţa, pentru că sunt foarte mulţi medici români, după cum ştiţi, domnule Pancu, sunt mii de medici români, de asistente, de asistenți, de infirmiere care lucrează în spitalele din Franța și care zilele acestea vor fi foarte, foarte solicitaţi și, așa cum noi avem nevoie de ei, cred că şi ei au nevoie de încrederea noastră, de căldura noastră şi sper să fim în stare să le-o dăm”, a conchis ambasadorul.