Exclusiv. Am aflat cum i-a îmbolnăvit fostul șef al poliției pe medicii de la „Gerota”
- Simona Ionescu
- 16 martie 2020, 07:21
16 persoane infectate cu coronavirus și alte peste o sută aflate în autoizolare la domiciliu, plus un spital cu 150 de oameni, pacienți și cadre medicale, aflat în carantină. Toate acestea din cauza unui singur individ care a mințit că nu a fost în vacanță în Israel: Nelu Lupu, fost șef al polițiștilor bucureșteni și angajat consilier la ADP sector 4 pe considerentul că ”patronase” sectorul din poziția de șef al Secției 15 Poliție, apoi șef al Poliției sectorului 4 timp de aproape 20 de ani. Cum a fost posibil să contamineze un spital?
Fostul chestor Nelu Lupu apare în buletinele Grupului Strategic de Comunicare ca fiind ”Cazul 17”. Bărbat, 60 de ani, angajat al ADP sector 4, internat la spitalul MAI ”Dimitrie Gerota” în data de 5 martie. Ceea ce veți citi mai departe sunt informații exclusive, obținute din mai multe surse, după mai multe zile de documentare.
Așa cum se știe, Lupu s-a dus în ziua de luni, 2 martie la sediul ADP sector 4, și a împărțit mărțișoare colegelor. Bineînțeles, s-a lăsat cu pupat de mâini și pe obraz. Soția fostului polițist lucrează tot acolo, la ”Juridic”. I-a făcut și ei o vizită în birou, a dat flori fetelor, a strâns mâinile bărbaților. Acum, una dintre persoane și familia ei sunt internate la ”infecțioase”.
Ce frumos spital avem!
A doua zi, pe 3 martie, Nelu Lupu s-a simțit rău și nu a venit la serviciu. S-a dus la spital. Pe 4 martie a trecut pentru scurt timp pe la sediul ADP, pentru că el avea biroul în parcul”Orășelul Copiilor”.
Pe 3 martie, așa cum am spus, făcuse o vizită la spitalul Gerota, acolo unde s-a tratat mereu cât a fost cadru activ, ieșit la pensie din funcția de adjunct al șefului Poliției Capitalei. Lucru important de precizat, căci de acestă calitate de ”barosan” al Poliției se leagă ceea ce urmează să se întâmple.
La spital a fost primit chiar de managerul spitalului.