Șefa DSP Timiș, care nu a putut să recite o declarație de presă, destituită

Șefa DSP Timiș, care nu a putut să recite o declarație de presă, destituită

Șefa Direcției de Sănătate Publică Timiș devenită ”vedetă” pe rețelele de socializare după ce, în timpul unei conferințe de presă nu a fost în stare să își amintească o banală declarație învățată pe de rost, a fost revocată din funcție. Măsura intră în viguare cu data de miercuri, 11 martie.

După ce a dat dovadă de incompetență maximă în gestionarea situaţiilor de criză, marți seară, Cornelia Malac Cismaș a aflat că a fost demisă din funcţia de director al DSP Timiș. În locul ei a fost numită, interimar, jurista Luciana Mariana Rădulescu, director executiv la Casei Județene a Asigirărilor de Sănătate Timiș. Aceasta va ocupa funcţia de director interimar al DSP Timiș, până la organizarea unui concurs pe post.

Schimbarea Corneliei Malac Cismaș survine la scurt timp de la verificările făcute de Corpul de Control al Ministrului Sănătăţii, control care a urmat momentului în care incapacitatea directoarei de a susține o banală declarație de presă a devenit publică.

Amintim incidentul care a devenit viral zilele trecute. Cornelia Malac Cismaș s-a poticnit de mai multe ori într-o conferință de presă în care încerca să explice cazul unei femei depistate cu coronavirus. După primele bâlbe, fosta directoare a DSP Timiș s-a oprit, a făcut o pauză și a cerut un pahar de apă.

A încercat să reia fraza pe care încercase să o învețe înaintea întâlnirii cu jurnaliștii, s-a încurcat din nou, iar după o altă pauză a spus că e deranjată de  luminile camerelor de filmat, pentru ca în final să spună că este obosită.

Cornelia Malac-Cismaș, soția unui membru PSD și cumnata unui primar PSD, a fost numită șefa DSP Timiș în septembrie 2018, ca interimar, iar până acum s-a evitat organizarea unui concurs. Ea a mai deținut aceeași funcție, de director interimar,  în perioada 2015 - 2017, iar înainte de acest moment a fost director economic al instituției, poziție pe care se pare că va rămâne în continuare, arată sursele Evz.ro.

Sursa foto: Sursa de Vest