Turcan dezvăluie planul PNL. Negocieri pe viață și pe moarte. Ziua Z pentru liberali

Turcan dezvăluie planul PNL. Negocieri pe viață și pe moarte. Ziua Z pentru liberali

PSD va decide săptămâna viitoare soarta Guvernului Cîțu. Liderii social-democrați urmează să stabilească dacă vor să se îndrepte spre alegerile anticipate sau dacă îi vor lăsa pe liberali să guverneze până la sfârșitul acestui an. Între timp, PNL negociază intens pentru a crea o majoritate parlamentară.

După votul de învestitură, liberalii vor analiza ce şanse mai au pentru declanşarea alegerilor anticipate, potrivit spuselor prim-vicepreşedintelui PNL Raluca Turcan.

„În momentul de faţă suntem într-o plină procedură de consolidare a unei majorităţi parlamentare şi aşteptăm votul de învestire pentru guvernul Cîţu. După ce vom avea acest vot în parlament, vom vedea mult mai limpede care este calea spre alegeri anticipate. Ziua votului pentru guvernul Cîţu, eu sper să fim în cadrul regulamentar, să nu ne trezim că PSD blochează iarăşi procedura de vot pentru învestirea noului guvern, pentru că nu ar face decât să dezamăgească românii”, a declarat Raluca Turcan.

Potrivit unor surse politice, liderii PSD trebuie să fie foarte atenți cum vor juca în perioada imediat următoare, mai ales că un recent sondaj de opinie le-a dat speranțe mari. Este vorba de un barometru IMAS, unde se spune că PNL a pierdut aproape 7 procente, față de luna ianuarie a acestui an, când înregistra un scor record de peste 47%. Cea mai mare creștere a înregistrat-o PSD, care ar ajunge la un nivel foarte bun la alegerile europarlamentare din mai 2019.