Atenție, șoferi: Schimbări la RAR! A intervenit Avocatul Poporului

Atenție, șoferi: Schimbări la RAR! A intervenit Avocatul Poporului

Avocatul Poporului solicită ca Registrul Auto Român (RAR) să aibă acces și la bazele de date SIS/SINS, în care sunt înregistrate autovehiculele date în urmărire în Europa.

Solicitarea Avocatului Poporului este menită să oprească înmatricularea în România a mașinilor furate din statele europene, în contextul în care, în acest moment, RAR are acces doar la bazele de date ale Poliției Române și Interpol.

Prin urmare, Avocatul Poporului a emis o Recomandare către Ministrul Transporturilor în care solicită modificarea legislației în sensul verificării autoturismelor în bazele de date de interes poliţienesc la care reprezentanţele R.A.R. să aibă acces cu ocazia prezentării autoturismelor în vederea emiterii certificatului de autenticitate şi a cărţii de indentitate a vehiculelor.

Modificările legislative sunt cerute și pentru ca orice autoturism, înainte de înmatriculare, să fie verificat fizic de către un inginer R.A.R. care să ateste autenticitatea elementelor de identificare ale acestuia.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Prin aceste modificări, Avocatul Poporului consideră că s-ar elimina posibilitatea falsificării cărţii de identitate a vehiculului şi a certificatului de autenticitate, între momentul emiterii acestora şi prezentarea documentelor la Serviciile de înmatriculări.

În plus, s-ar diminua posibilitatea existenţei autovehiculelor donate prin modalitatea înlocuirii numărului de identificare al unui autovehicul furat cu cel al unui autovehicul înmatriculat, dar declarat daună totală”, a transmis Avocatul Poporului într-un comunicat.