Exclusiv. Cazul Sorina Pintea, o combinație pe linie de partid. Dezvăluirile unui politician celebru
- Petrisor Cana
- 3 martie 2020, 08:00
Sorina Pintea a căzut în plasa unui afacerist care s-a îmbogățit după ce a făcut intermedieri în diferite combinații pe linie de partid. Este afirmația unui fost senator.
În cazul Sorina Pintea este vorba de „o combinație pe linie de partid”, susține fostul senator Valer Marian. Bun cunoscător al personajelor care apar în această „telenovelă” cu iz politic, ex-parlamentarul nu s-a sfiit să declare, în exclusivitate pentru evz.ro, că denunțătorul, omul de afaceri Mihai Costea, și-a crescut substanțial veniturile prin astfel de practici.
Adică, ca și „om de casă al senatorului Liviu Pop”, se ocupa cu fel de fel de intermedieri pentru afacerile derulate de la nivel central către zona Baia Mare.
„Este un tip dubios și omul de casă al lui Liviu Pop”, a spus Valer Marian despre afaceristul Mihai Costea.
„Are o firmă de care se ocupă cu sârmă și cuie dar a prosperat în ultimi ani. Se pare că era folosit la astfel de intermedieri și, astfel, făcea bani mai mulți. De acea îi cam plăcea să se bage”, susține Valer Marian.
În opinia fostului senator, Mihai Costea era folosit ca și intermediar iar despre Sorina Pintea a spus: „Cu regret pentru suferința ei, dar era predispusă la astfel de fapte. Așa a evoluat de la director conomic la Direcția Silvică, la manager la Spitalul de Pneumoftizologie din Baia Mare și manager la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare”.
Valer Marian a comentat și afirmațiile fiului Sorinei Pintea care a spus: „M-am întâlnit cu un domn mic de înălțime, cu părul grizonat, mi-a spus că urmează să se întâlnească cu Marius, finul primarului din Ulmeni. După alte 15 minute a venit la mine și mi-a spus că are niște informații care o pot ajuta pe mama”.
„Este vorba despre fiul, nu finul, primarului din Ulmeni la a cărui nuntă au fost Traian Băsescu și Elena Udrea”, a precizat Valer Marian.