Etno-naționalismul prevalează și teama de dispariția națiunii e puternică.

Într-un articol recent, jurnalistul și expertul în Balcani Tim Judah atrăgea atenția asupra unor prognoze demografice tulburătoare. Până în 2050, cu 22% mai puțini locuitori, Croația va fi o țară săracă de bătrâni, cu nimeni care să-i întrețină, prezice el.

Dacă poate fi o consolare, Croația nu e singura țară aflată în această situație gravă. Astăzi peste 20 de milioane de oameni, adică 4% din locuitorii UE, provin dintr-un alt stat membru, iar procentul continuă să crească. În următoarele câteva decenii Bulgaria va pierde cam 39% din populație, urmată de România cu 30% și Polonia cu 15%. Din afara UE, Bosnia și Herțegovina și Serbia vor pierde cam o treime din populație, iar Albania va pierde 18%.

Depopularea e departe de a fi vreun fenomen nou în Balcani, de la emigrația în masă în SUA la începutul secolului 19 și până la cazul „gastarbeiter” (muncitorii invitați), când sute de mii de oameni au părăsit Iugoslavia pentru a lucra în Germania și alte state vest-europene la sfârșitul anilor '60 și în anii '70, salvând astfel economia iugoslavă.

Deși mulți nu s-au mai întors vreodată, la acea vreme echilibrul era menținut de o rată ridicată a natalității. Situație care acum s-a schimbat, iar cu războaiele din fosta Iugoslavie din anii '90 Croația a pierdut peste 300.000 de locuitori - victime ale războiului, refugiați și emigranți. În fine, ultimul val de migrație spre Vest a făcut ca populația să scadă sub patru milioane.

Dar cel mai nou val de migrație intra-europeană e diferit de anterioarele. Acum, pentru prima oară în istorie, această parte a Europei cunoaște un exod al creierelor autentic. Cei plecați anterior erau muncitori necalificați, dar acum ei sunt cei mai calificați; de la temutul „instalator polonez” care a băgat spaima în Franța acum câțiva ani până la electricieni, tehnicieni și diverși experți în IT.

Nu mai puțin de 32% din acești cetățeni UE mobili (acesta e termenul împământenit) au o diplomă universitară. O asemenea proporție este fără precedent și între timp bulgarii și românii aproape au rămas fără medici și asistente medicale specializați. Problema e de o asemenea magnitudine încât un fost ministru român propusese o lege împotriva emigrației pentru a o limita la maxim cinci ani.

Mai mult, tinerii de azi nu mai pleacă singuri, ci-și iau și familia cu ei; un indiciu clar al intenției lor de a nu se mai întoarce. Până și motivele lor s-au schimbat: conform diverselor cercetări și sondaje efectuate, motivele plecării nu mai sunt acum exclusiv economice, ci și sociale, cum ar fi corupția, nedreptatea și lipsa speranței privind un viitor mai bun.

Dacă Vestul își compensează măcar o parte a penuriei de forță de muncă prin imigrație, iar Polonia, de exemplu, primește mulți ucraineni, țările mici din Est au o problemă. Aici, etno-naționalismul prevalează și teama de dispariția națiunii e puternică.

Pentru aceia pentru care 1989 a marcat și constituirea unui stat omogen din punct de vedere etnic, imigranții din afara Europei nu reprezintă o opțiune. Din contră, ideea restricționării imigrației nu este nicidecum izolată: aproximativ jumătate din unguri și polonezi doresc acest lucru, arată Stephen Holmes și Ivan Krastev în cartea lor recentă, „The Light that Failed” [„Lumina care s-a stins”].

Patriotism