Anunț bombă pentru patroni! Afacerea se va închide dacă ...
- Mihai Soica
- 20 februarie 2020, 09:50
Un proiect aflat în dezbatere parlamentară prevede închiderea localurilor care vând băuturi alcoolice minorilor.
Legea 61/1991, a Ordinii Publice, urmează să fie modificată pentru a nu mai lăsa loc de interpretări. De exemplu, în prezenta formă, legea sancționează oferirea la vânzare de băuturi alcoolice minorilor, cu sume de până la 500 de lei. Mulți patroni au contestat amenzile și au câștigat pe motiv că ei nu le-au vândut nimic minorilor, ci doar le-au oferit băuturi cu titlu gratuit, fapt care nu este incriminat de lege.
Drept urmare, senatorii și deputații au decis modificarea articolului din Legea 61/1991, care interzice vânzarea de băuturi alcoolice minorilor, în sensul adăugării sintagmei ”oferirea cu titlu gratuit”.
În plus, patronii de localuri sau de magazine, care vând sau oferă cu titlu gratuit, se vor putea trezi cu afacerea închisă, pentru o perioadă de timp cuprinsă între zece zile și 30 de zile.
În ultimii ani, legea a fost amendată de mai multe ori la acest capitol. De exemplu, în 2015, Legea 61 a suferit o altă modificare în sensul în care minorii sub 16 ani nu puteau intra într-un bar fără a fi însoțit de un adult.
Problema este alta, și anume că legea nu este respectată de nimeni iar Poliția și Jandarmeria sunt prea puțin prezent în aceste zone.