Se anunță zile grele în justiția din România: „Cine și-a băgat mâna va merge la DNA!”

Se anunță zile grele în justiția din România: „Cine și-a băgat mâna va merge la DNA!”

Ion Ștefan, ministrul propus al Dezvoltării, a declarat că „borcanul cu miere s-a închis”. Mai mult decât atât, acesta a declarat că predat „situația” organelor de anchetă.

„Am sesizat instituțiile statului absolut toate neregulile găsite în minister. La DNA, Poliție, Parchetul General. Neregulile le-am prezentat, dar nu pot să nominalizez. Obiectivul meu este să pun capacul la borcanul cu miere. Important este oprim risipa.

De prea mult timp toate aceste contracte pe care le finanțăm au fost sifonate”, a declarat ministrul interimar al dezvoltării, conform Digi24.

Acesta a adresat și problema alegerilor anticipate, menționând că PNL nu mai are nevoie de PSD pentru a putea „declanșa” alegerile.

„PNL nu face blat cu PSD. PNL nu are nevoie de PSD, nici România nu mai are nevoie de PSD.

Au făcut mult prea rău României. În 62 ne-au împușcat, în 90 la Revoluție ne-au împușcat, iar acum sunt nemulțumiți că le-am pus capacul la borcanul cu miere. PSD-ul de astăzi sunt urmașii acelori oameni.”, a mai declarat Ion Ștefan.