Care este planul lui Putin? Vor fi schimbări în Constituția Rusiei
- Adrian Dumitru
- 17 februarie 2020, 09:03
Duma de Stat a Federației Ruse va prelungi, la propunerea președintelui Vladimir Putin, până cel puțin pe 2 martie termenul de depunere a amendamentelor la Constituția țării, o reformă extrem de complexă și controversată, care este de așteptat că va influența major politica internă, dar și cea externă a Rusiei.
Cea mai amplă modificare a primei legi fundamentale a Rusiei postsovietice, adoptată în 1993, a fost propusă de președintele Vladimir Putin, în mesajul său anual către parlament, pe 15 ianuarie, și concretizate într-un proiect de lege pe care Duma l-a aprobat deja în primă lectură de fond, transmite, de la Moscova, corespondentul Radio România Actualități.
Amendamentele prezidențiale conferă mai multe prerogative parlamentului şi guvernului prin reducerea celor ale şefului statului.
Astfel, aceeaşi persoană va putea deţine doar două mandate prezidenţiale.
Președintele va controla guvernul și procurorii
Totodată, Rusia va rămâne republică prezidențială, cu o instituție prezidențială puternică, șeful statului urmând să păstreze instrumentele de control asupra guvernului, ca și a procurorilor.
Se prevede instituționalizarea Consiliului de Stat ce ar urma să definească politica internă și cea externă. Un alt amendament interzice demnitarilor, inclusiv candidaților la președinție, să aibă cetătenie străină.
Se prevede, de asemenea, asigurarea prin Constituţie a indexării pensiilor, cât și a salariului minim.
Ce a cerut Putin în mod imperativ
Totodată, înaintea discutării proiectului de lege în cea de-a doua lectură, Kremlinul a extins aria reformei constituţionale, invitând instituțiile abilitate și cetățenii să propună și alte amendamente. Numărul total al celor depuse până în prezent a depășit 700, iar discuția publică și în mass-media a fost deturnată de la amendamentele prezidențiale la cele suplimentare.
Președintele Putin a cerut, de asemenea, ca reforma constituțională să fie validată prin vot popular.
Între cele mai discutate din aceste noi propuneri se numără menționarea lui Dumnezeu, a rolului poporului rus, a statutului Rusiei de putere nucleară și învingătoare în cel de al Doilea Război Mondial, cele referitoare la cultură, știință și sistemul de sănătate.
Vladimir Putin, între altele, s-a arătat favorabil interzicerii prin Constituție a înstrăinării teritoriului Rusiei ca și oficializării familiei tradiţionale, declarându-se categoric împotriva căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex.