Facebook „la mâna” lui Putin? Platforma aduce modificări împotriva Rusiei
- Dragos Manea
- 12 februarie 2020, 22:12
Compania Facebook luptă din greu împotriva campaniilor de manipulare ce se desfășoară pe platforma sa. Anunțul vine chiar din partea responsabilului de securitate cibernetică.
Într-o încercare de a controla tentativele de manipulare, Facebook blochează trei campanii menite să influențeze în mod negativ opinia publică despre serviciile de informații ruse.
„Lucrăm constant pentru a detecta şi a face să înceteze acest tip de activitate, pentru că nu dorim ca serviciile noastre să fie folosite pentru a manipula oamenii”, a subliniat Nathaniel Gleicher, responsabil pentru securitate cibernetică al companiei Facebook, într-o postare pe blog.
„Facem progrese în eliminarea acestui gen de abuz, însă, după cum am spus deja, aceasta este o provocare permanentă”, a mai spus el.
Prima operaţiune era orchestrată din Rusia, cu 78 de conturi, 11 pagini şi 29 de grupuri pe Facebook, precum şi 4 conturi pe Instagram (proprietatea Facebook) şi viza în special Ucraina şi ţările vecine, notează Agerpres.
„Unele dintre aceste conturi erau prezentate ca fiind ale unor jurnalişti civici şi au încercat să contacteze decidenţi, jurnalişti şi alte personalităţi publice din regiune”, precizează Facebook. Potrivit anchetei sale, aceste conturi aveau legături cu serviciile de informaţii ruse.