După 15 ani de operaţii estetice, femeia de 47 de ani, a atins perfecţiunea. Galerie foto

După 15 ani de operaţii estetice, femeia de 47 de ani, a atins perfecţiunea. Galerie foto

Iată ce înseamnă să ai un soţ chirurg estetician. Poţi atinge perfecţiunea după ani buni de stat pe masa lui de operaţii.

Philip Craft, medic estetician din Miami, a dezvăluit că a folosit-o pe soţia sa, Anna, ca model pentru clientele sale, după ce i-a remodelat corpul şi faţa.

Anna, acum în vârstă de 47 de ani, a refuzat iniţial propunerea soţului ei de a fi operată. După naşterea celui de-al doilea copil al cuplului, ea s-a răzgândit: „Am ajuns să observ ca silueta mea nu mai arăta la fel. Îl ajutam pe Phillip la cabinet şi vedeam cum femei de 60 de ani plecau impecabile de la el. Atunci am zis că vreau să fac ceva ca să mă simt mai bine", a declarat soţia, potrivit Daily Mail.

Şi atât i-a trebuit soţului, acordul ei. Acesta a supus-o mai multor intervenţii: implant mamar, liposucţie, augmentarea posteriorului,  remodelarea siluetei, botox, fillere pentru buze şi pomeţi. Suficient încât s-o transforme într-o bombă sexy.

„Când este în bikini pe plajă, toată lumea se uită la ea", a spus Phillip, mândru "opera"sa. „Sunt dovada clară a talentului soţului meu", a declarat pe de altă parte Anna, care e căsătorita cu medicul din perioada în care acesta abia începuse să studieze chirurgia plastică. „Sunt complet deschisă la îmbunătățire, fie că este vorba de fixarea urechilor, rinoplastia sau orice altceva. Trăim o singură dată", a mai adăugat Anna.

„Anna este, pe cât e omeneşte posibil, aproape de perfecţiune. După intervenţiile mele chirurgicale asupra corpului ei, cred că este mai frumoasă ca niciodată, chiar mai frumoasă ca la 22 de ani", a declarat medicul.

Anna la 47 de ani
Imagine similară
Imagine similară
Imagini pentru Philip Craft and Ana

Cea mai bună reclamă? Anna spune: „Îmi place ca Phillip să-și lucreze magia asupra mea. Sunt atât de mândru că sunt numită soția lui designer '

La locul de muncă: chirurgul plastic abia aștepta să „reproiecteze” corpul soției sale ... ceva la care inițial era rezistent, dar acum spune că iubește

 

Ne puteți urmări și pe Google News