Cazul Caracal deschide cutia Pandorei. Explicațiile șefului interimar DIICOT oferite ministrul Justiției
- Dan Coravu
- 17 ianuarie 2020, 16:30
De-a lungul interviului pentru conducerea DIICOT, procurorul șef interimar al instituției a avut un schimb de replici cu ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, pe marginea cazului Caracal.
În acest sens, Giorgiana Hosu a susținut că acest caz a generat o puternică emoție publică și că își asumă deficiențele de comunicare.
„Din perspectiva cealaltă, a investigaţiei penale, a urmăririi penale, cred că colegii mei au fost extraordinar de eficienţi, au fost foarte bine pregătiţi, atât colegii procurori cât şi colegii mei poliţişti, că au făcut un lucru foarte bun şi că au finalizat dosarul astfel încât probele să conducă, în final, la condamnarea definitivă", a declarat Giorgiana Hosu.
La rândul său, ministrul Justiției a apreciat asumarea Giorgianei Hosu, precizând totodată că „una peste alta, ce trebuie să reţinem e că există o diferenţă între percepţia datorată comunicării defectuoase la începutul anchetei şi structurarea dosarului sub aspectul probelor şi al investigaţiei”.
Drept replică, Giorgiana Hosu a spus că „tot ce a fost omenește și legal posibil”, în vederea aflării adevărului judiciar, a fost făcut. „Iar absolut toate probele fundamentează trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi", a conchis Giorgiana Hosu.