Toto, „Regele Lumii”, a fost arestat în Indonezia
- Mihnea-Petru Parvu
- 17 ianuarie 2020, 18:59
Poliţia din insula indoneziană Java a anunţat că a arestat un bărbat care pretinde că este „regele lumii” şi care a fost pus sub acuzare pentru fraudarea mai multor sute de adepţi
Individul, pe nume Toto Santoso, susţine că a avut o revelaţie trimisă de strămoşii lui din vechiul regat Mataram, care i-au cerut să conducă Keraton Ahung Sejagat, în traducere „Marele Regat al Lumii”.
Escrocul a atras peste 450 de adepţi, dintre care unii i-au plătit până la 110 milioane de rupii indoneziene – adică circa 8.000 de dolari americani – după ce le-a promis funcţii înalte în regatul său şi viitoare salarii lunare plătite în dolari americani, a declarat Rycko Dahniel, şeful Poliţiei din provincia Java Centrală.
„El a promis oamenilor că, dacă îl vor urma, vor fi scutiţi de pericole, iar vieţile lor vor fi mai bune”, a subliniat acelaşi oficial indonezian, care a precizat că Toto Santoso a creat şi false documente ONU şi a lansat un canal pe YouTube pentru a-şi promova afirmaţiile.
Bărbatul indonezian şi partenera sa de viaţă, care se purta ca şi cum ar fi fost regina lui, au fost reţinuţi oficial pentru fraudă şi răspândire de informaţii false, a precizat Rycko Dahniel.
Toto Santoso a trăit în trecut într-o mahala situată în proximitatea unei căi ferate din Jakarta, înainte ca acel cartier de locuinţe sărăcăcioase să fie distrus de un incendiu în 2016.