Sindromul „burnout”. Cauze și simptome. Afecțiunea cu potențial letal
- Carmen Alecu
- 13 ianuarie 2020, 22:16
Un studiu realizat în Statele Unite, citat de Press Association, relevă faptul că sindromul „burnout”, cunoscut și sub denumirea de epuizare vitală, din cauza căruia persoanele afectate se simt excesiv de obosite, lipsite de energie, demoralizate şi iritabile, ar putea fi asociat cu o afecţiune cu potenţial letal.
Cercetătorii au examinat peste 11.000 de persoane căutând indicii de epuizare vitală, iritabilitate, consum de antidepresive şi susţinere socială deficitară. Subiecţii au fost ulterior monitorizaţi o perioadă de aproape 25 de ani pentru a se observa eventuala apariţie a fibrilaţiei atriale.
Conform Agerpres, se estimează că aproximativ 17 milioane de persoane din Europa şi 10 milioane din Statele Unite vor suferi de această problemă de sănătate până anul viitor, având astfel un risc mai mare de infarct, accident vascular cerebral şi deces.
Cu toate acestea, cauza exactă a fibrilației atriale nu este pe deplin înțeleasă. Doctor Parveen Garg de la Universitatea din California de Sud a explicat că „epuizarea vitală, denumită în mod obişnuit sindrom burnout, este de obicei cauzată de stres prelungit şi profund la locul de muncă sau acasă. Acesta diferă de depresie, care este caracterizată prin stare de tristeţe, de vinovăţie şi părere negativă despre propria persoană.”
Conform studiului, participanţii care prezentau cel mai ridicat nivel de epuizare vitală aveau un risc de 20% mai mare de a dezvolta fibrilaţie atrială comparativ cu cei care nu prezentau semne de sindrom „burnout”.
În urma cercetării nu au fost identificate asocieri între iritabilitate, utilizarea de antidepresive sau susţinere socială deficitară şi dezvoltarea fibrilaţiei atriale.
Parveen mai spune că „epuizarea vitală este asociată cu un nivel ridicat de inflamaţie şi activarea accentuată a răspunsului fiziologic al organismului la stres. Când aceste două lucruri sunt declanşate cronic, pot avea efecte grave şi dăunătoare asupra ţesutului cardiac, ceea ce ar putea duce în cele din urmă la dezvoltarea acestei aritmii.”
Conform Agerpres, în 2019, sindromul „burnout” a fost inclus în Clasificarea internaţională a maladiilor a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care serveşte drept bază pentru stabilirea tendinţelor şi statisticilor în domeniul sanitar. Burnout-ul, inclus în secţiunea consacrată „problemelor asociate” ocupării forţei de muncă sau şomajului, a primit numele de cod QD85. Acest sindrom se caracterizează prin trei elemente: „o senzaţie de epuizare”, ”cinism sau sentimente negative asociate muncii” şi „o eficienţă profesională redusă”. Registrul OMS precizează că burnout-ul „se referă în mod specific la fenomene asociate contextului profesional şi nu ar trebui să fie utilizat pentru a descrie experienţele din alte domenii ale vieţii”. OMS a precizat ulterior că sindromul „burnout” este „un fenomen asociat muncii” şi nu o maladie.