Ministerul de Externe din Austria, grav atacat cibernetic de hackeri

Ministerul de Externe din Austria, grav atacat cibernetic de hackeriSursa: arhiva EVZ

Sistemele informatice ale Ministerului de Externe din Austria au fost ţinta unui „atac cibernetic grav”

Informația a fost făcută publică, sâmbătă seară, de acest minister şi cel de Interne într-un comunicat, notează AFP, citată de Agerpres. „Din cauza gravităţii şi naturii atacului, nu poate fi exclus că este vorba despre un atac ţintit din partea unui actor statal”, a adăugat comunicatul precizând că, în jurul orelor 23.00 (22.00 GMT), atacul era „în curs”. „În trecut, unele ţări europene au fost ţinta unor atacuri similar”, se mai arată în comunicat.

În faţa operaţiunii „reperate foarte rapid”, au fost „luate imediat măsuri” şi a fost înfiinţat un „comitet de coordonare”, au indicat cele două ministere fără mai multe detalii.

Fie că este vorba despre sustragerea de date personale, „ransomware” – formă de extorsiune digitală de fonduri – sau ingerinţe din partea unui stat străin, fenomenul atacurilor cibernetice a devenit masiv şi cu forme variabile în ultimii ani în lumea economică, politică sau împotriva persoanelor particulare.

Și la Washington autoritățile se așteaptă ca Teheranul să răspundă printr-un atac cibernetic, în urma morții generalului Soleimani. Departamentul pentru Securitate Internă a avertizat industria și marile companii de comunicații în privința acestei posibilități, a relatat CNN.

La Viena se află sediile unor organizații internaționale, între care și Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), care a monitorizat activitățile nucleare ale Iranului.