E 24 decembrie. Din nou. În fiecare an, altfel. Dar la fel ca în fiecare an am revăzut cu aceeași emoție filmul „It`s a wonderful life”. O capodoperă a cinematografiei, apărută în anul 1946.
Un tradițional film de Crăciun, care a devenit tradiție și în viața mea. Era încă noapte afară când deja am început să aud copiii cântând la fereastră. Colindătorii. Vestitori ai celei mai mari Bucurii pe care noi, creștinii, am primit-o în dar: Nașterea Fiului lui Dumnezeu. Domnul nostru Iisus Hristos. Mântuitorul. Răscumpărătorul. Adam Cel Nou, cum frumos Îl numește Sfântul Nicolae Velimirovici. Cel Care S-a născut ca să moară pentru ca noi să putem trăi în Veșnicie. Să ne putem reîntoarce la vatra cea din Ceruri. Acasă. Acasă în Brațele Domnului, după care sufletul omului își plânge atât de mult dorul.
Filmul „O viață minunată” prezintă povestea de viață a lui George Bailey, un simplu om de afaceri care încă din copilărie a trăit fiecare zi cu dorința de a pleca din orășelul natal. A crescut visând să devină explorator. Visa, deci, să cutreiere mări și munți, să descopere noi culturi, să cuprindă necuprinsul, nemaivăzutul, nemaiîntâlnitul, nemaiauzitul. Că viața în sine este o minune știm deja cu toții, dar uneori suntem atât de orbiți de vălul vieții cotidiene încât uităm să ne mai minunăm de ea. Nu mai avem timp să ne lăsăm uimiți. Iată că acest film vine să ne invite la minunare. La uimire. Acest film ne invită să privim timp de două ore la spectacolul vieții. Așa cum e ea: cu bune, cu rele, cu grele, cu așteptări și neașteptări.
Iată-ne introduși în decorul filmului. Pe fundal se aud mai multe rugăciuni. Toate sunt pentru cel care visa să devină explorator: George Bailey. Sunt rugăciunile prietenilor lui pentru el. Sfinții Părinți ne învață că rugăciunea este cea mai puternică armă în lupta cu răul, cel mai strălucitor diamant cu care ne putem împodobi inimile, dar și focul cu cea mai mare putere de luminare a minții. Cine sunt prietenii noștri? Toți cei care ne dăruiesc comori prin rugăciunile lor. Toți cei pentru care și noi, la rândul nostru, aprindem focul rugăciunii.
Omul nu poate trăi singur. Cunoaștem aceasta încă din Grădina Raiului, când Dumnezeul-Tatăl i-o dăruiește lui Adam pe Eva. Făcând aceasta, Dumnezeu înființează prietenia dintre oameni. Primii oamenii au fost, așadar, mai întâi de toate, primii prieteni din istoria omenirii. Mai apoi, Dumnezeu a găsit o soluție și pentru omul care în vechime a spus: „Doamne, nu am om.” (Ioan 5,7). L-a trimis pe Însuși Fiul Său. Pe Domnul Hristos. În această noapte Sfântă Fiul lui Dumnezeu Se naște pe pământ pentru ca nimeni vreodată să nu mai poată rosti cuvintele: „Doamne, nu am om.” Fiul Lui Dumnezeu Se naște pentru ca să nu mai existe om fără de prieteni.
El e Omul nostru. Prietenul nostru. Cel Care a venit nu doar ca să ne îmbogățească în rugăciune, ci ca să ne dea Viață. Cel Care înalță prietenia la cel mai înalt rang.
Filmul continuă cu o conversație între Dumnezeu și Iosif. Alarmați de valul rugăciunilor, ei cheamă un înger pe care să i-l trimită în ajutor celui pentru care se înălțau atâtea rugăciuni. Iar când îngerul întreabă dacă omul în nevoi este bolnav, Dumnezeu răspunde: „-Mai rău: e deznădăjduit!”. Sfântul Siluan Athonitul ne spune că „Deznădăjduirea nu ne e interzisă. Ce vrea Dumnezeu să ne spună este că: NU-I nevoie! El are suficientă putere să ne scoată din orice iad. Însuși Hristos a spus: Îndrăzniți, Eu am biruit lumea! Destul nouă să nu deznădăjduim, adică să nădăjduim în mila lui Dumnezeu.”
Dumnezeu răspunde, așadar, rugăciunilor prietenilor lui George. Dar nu numai. Dumnezeu îi răspunde și lui George. Depășit de impasul financiar în care nu se mai găsise până atunci, George varsă lacrimi de rugăciuni, cerându-I lui Dumnezeu să-i arate calea. Găsim în profunda sa rugăciune smerita ascultare de fiu a omului către Dumnezeu. Iar când George se gândește să-și prăpădească darul cel mai de preț, viața, Dumnezeu îi trimite pe pământ un înger.
Recomandările noastre
