Sfântul Ştefan, primul model de jertfă creștină. Obiceiuri și tradiții la români
- Lucian Ionescu
- 27 decembrie 2019, 09:15
Sfântul Ştefan a fost unul dintre ucenicii care îl urmau pretutindeni pe Iisus Hristos şi unul dintre cei şapte bărbaţi “plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune” pe care i-au ales apostolii pentru a îndeplini rolul de diaconi. Datorită virtuţilor sale, Sfântul Ştefan a fost ridicat la rangul de Arhidiacon (conducător al diaconilor).
Sfântul Apostol Ștefan, cel dintâi martir al Bisericii lui Hristos, este primul model de jertfă creștină.
Pe 27 decembrie, românii botezaţi Ştefan şi Ştefania îşi adună familia şi prietenii la chef. Mai întâi însă, se cuvine să meargă la slujbă, la biserică, pentru a-l cinsti pe patronul lor, Sfântul Apostol Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, primul martir creştin. Şi să respecte tradiţiile populare, ca să aibă parte de sănătate şi linişte în casă.
O veche tradiţie se referă la creştinii care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de multă vreme cu persoane foarte orgolioase.
În aceste cazuri este bine să aducă în casa lor o icoană cu Sfântul Ştefan, sfinţită în această zi. În ziua praznicului se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice, iar pachetele cu mâncare se împart şi persoanelor tinere, care poartă numele primului mucenic Ştefan.
În unele zone din Muntenia se prepară Pâinicile lui Ştefan. Dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac, unse cu miere, se fac pâinici în forme rotunde. Aceste dulciuri, ce amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan, se sfinţesc la biserică, în ziua praznicului şi se împart copiilor săraci.
De asemenea, de Sfântul Ştefan se prepară şi se împart mucenici cu miere şi nucă, ce amintesc de moartea lui mucenicească.
În ziua praznicului este bine să evităm deplasările în zone montane şi în locuri izolate, care ne pun viaţa în primejdie.
Tot în ziua de Sfântul Ștefan se spune că este bine să dăruim icoana Sfântului Ștefan sau o candelă nouă aprinsă pentru sănătatea rudelor bolnave, dar și pentru sporul casei.
Ca semn al iubirii, prețuirii și respectului pe care i-l purtăm Sfântului martir Ștefan este bine ca în această zi persoanele certate să se împace, potrivit ziarulunirea.ro