Topul celor mai mai citite cărți din anul 2019. Preferințele românilor
- Condos Magda
- 26 decembrie 2019, 23:46
Librăriile au fost luate cu asalt de cumpărători în decembrie, vânzările crescând cu 40 % față de lunile anterioare. Cărțile de nonfictiune au fost cel mai bine vândute în anul 2019, potrivit editurilor.
Vânzările de carte în luna decembrie au crescut cu 40% comparativ cu o luna obișnuită. Acest lucru s-a datorat faptului că mulți români au preferat să facă cadou o carte în ultima lună din an, librăriile fiind pline de cumpărători. Printre volumele care au fost cele mai căutate s-au aflat „Evadare de la Auschwitz” și „Orașul fetelor”, anunță digi24.ro.
Potrivit editurilor, cartea de nonficțiune a avut cei mai mulți cititori români în 2019.
Ce cărți au fost preferate de români
Românii care au preferat să cumpere o carte au spus care sunt motivele alegerii lor dar și autorii preferați.
„O carte despre Darwin și o carte de colorat. O carte de Rick Riordan care este unul dintre autorii preferați ai fiicei mele. O carte e un cadou care te însoțește pentru mult timp”, a spus o cumpărătoare.
„De curând a apărut serialul The Witcher și am venit să caut și eu cartea pentru că mi-a plăcut foarte mult povestea și am venit să-mi iau toată seria de cărți. Cred că e mult mai semnificativă față de alte cadouri pentru că rămâi cu ceva după. Mă bucură mult mai mult decât orice alt cadou”, a spus o altă persoană care a decis să cumpere cărți.
„Am ales mai multe cărți de autori românești și cărți de istorie. Cred că o carte îți dăruiește mult mai mult pe termen lung decât o pereche de pantofi”, a mai spus altă cumpărătoare .
Cartea de nonficțiune a avut cei mai mulți cititori români în 2019.
„La non-ficțiune e o surpriză pentru noi. E al doilea an consecutiv în care „Sapiens, istoria omenirii" de Harari se situează pe primul loc cu câteva zeci de mii de exemplare vândute'', a declarat Ana Niculescu, manager comunicare librărie.
Care au fost cele mai vândute cărți
Cel mai vândut volum de la editura Humanitas este semnat de Elizabeth Gilbert, „Orașul fetelor”, în timp ce primul loc, la vânzări, la editura Polirom, este ocupat de trei volume semnate de autorul Noah Harari.
Editura Corint a anunțat că anul acesta cele mai bine vândute cărți sunt „Evadare de la Auschwitz”, urmată de „Conversații cu Regele Mihai”, de Stelian Tănase și de volumul „Maria Tănase. Artista, omul, legendă”, de Stejărel Olaru.
Cele mai citite cărți ale editurii Humanitas
„Orașul fetelor” , Elizabeth Gilbert „Medicină, nutriție și bună dispoziție” , Simona Tivadar „Orice om îi este teamă. Un partid, doi ani și trei premieri”, Radu Paraschivescu „În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi)”, Radu Paraschivescu „Tatuatorul de la Auschwitz”, Heather Morris
Cele mai citite cărți ale editurii Polirom
„Sapiens. Scurtă istorie a omenirii”, Yuval Noah Harari „Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului”, Yuval Noah Harari „21 de lecții pentru secolul XXI”, Yuval Noah Harari „Arsă de vie”, Souad și Marie-Thérese Cuny
Cele mai citite cărți ale editurii Corint
„Evadare de la Auschwitz”, de Joel C. Rosenberg „Conversații cu Regele Mihai”, de Stelian Tănase „Maria Tănase. Artista, omul, legendă”, de Stejărel Olaru
„