„Hâtz”. Maşina lui Dorian Popa a fost „vandalizată” înainte de Crăciun
- Lucian Ionescu
- 26 decembrie 2019, 17:00
Selly, un foarte bun prieten cu Dorian Popa a avut o idee care l-a bâgat în sperieţi pe artist. Vlogger-ul a luat atitudine și, pur și simplu, i-a “vandalizat” mașina artistului.
Bineînţeles, totul a fost o glumă. Mai exact, Dorian Popa și Selly au realizat un challenge cu referire la desenele pe care le vor realiza, în perioada următoare, pe bolidul cântărețului.
După “vandalizare”, mașina lui Dorian Popa era decorată în stilul specific sărbătorilor de iarnă. Arăta, practic, ca mașina lui Moș Crăciun.
Gestul şocant face parte dintr-un film denumit „5GANG: Un altfel de Crăciun” ce urmărește o poveste încărcată de umor a vloggerilor, din perioada sărbătorilor de iarnă.
Filmul este debutul regizoral al lui Matei Dima, cu un fir narativ scris alături de Radu Alexandru şi Vali Dobrogeanu
Faimoasa expresie „Hâtz, Jhonule” scrisă pe maşină a ajuns și într-o colecție de haine, cu această ocazie Dorian lansându-se și în afaceri.
„Pot spune că încerc să mențin ce mi-a dat Dumnezeu până acum și dacă ar fi să am un plan pentru noul an, acela ar fi un proiect la care lucrez și pentru care am dat un casting. Este posibil să fie alături de Selly”, a spus Dorian Popa.
Despre proiectul cinematografic, Dorian a spus că va avea succes
„În primul rând, cred foarte mult în proiectul 5GANG pentru că sunt sigur că ei sunt puștii momentului. Consider că un bătrân ca mine trebuie să țină pasul cu tineretul. Motiv pentru care m-am și alăturat filmului. Selly mi-a povestit câte ceva despre scenariu și mi s-a părut extraordinar de cool”, continuă Dorian.
Dorian garantează că filmul de comedie „5GANG: Un altfel de Crăciun” este un proiect cu totul diferit față de ceea ce s-a lansat până acum în cinematografia românească: „Publicul ar trebui să se aștepte la ceva cu totul nou, ceea ce nu s-a mai văzut până acum pe marile ecrane. ‘5GANG: Un altfel de Crăciun’ este un film amuzant, deloc complicat, care nu vorbește despre perioadele grele ale României, ci este o comedie actuală și fresh pentru toată familia.”
„Momentul în care am auzit că voi trece prin cinci uși la propriu a fost ceva incredibil pentru mine. Când am ajuns la filmări am găsit niște oameni foarte pregătiți și profesioniști care au reușit să facă acest moment nu doar posibil, ci și memorabil”, a mai spus artistul, potrivit cancan.ro