Doamne, ce nenorocire! Autobuzul Morţii a secerat peste 25 de persoane

Doamne, ce nenorocire! Autobuzul Morţii a secerat peste 25 de persoane

O mare tragedie a avut loc, luni seară, în Indonezia, unde un autobuz cu zeci de persoane s-a prăbuşit într-o râpă, ajungând într-un râu.

Cel puţin 25 de persoane au murit după ce autobuzul s-a prăbuşit în prăpastia adâncă, de aproximativ 150 de metri

Potrivit autorităţilor indoneziene, tragedia s-a produs chiar înainte de miezul nopţii.

Purtătorul de cuvânt al poliției locale, Dolly Gumara a spus:  „A lovit o barieră de beton și s-a scufundat în râpă. Mai multe victime sunt încă blocate în autobuz".

Rapoartele inițiale arată că au fost 24 de victime, însă echipele de salvare au găsit încă un cadavru în râu, mai târziu

Cel puțin treisprezece alte persoane au scăpat cu viaţă.

Echipele de salvare au acţinonat imediat pentru a recupera victimele, iar răniții au fost transportaţi la spital.

Accidentul s-a produs în apropierea orașului Pagar Alam, într-o zonă abruptă și izolată, ceea ce complică operațiunile de salvare.

Autobuzul regional plecase iniţial cu 27 de pasageri, dar pe traseu s-au mai urcat şi alţii. În total, 50 de pasageri se aflau în aitobuz când s-a produs accidentul, potrivit romaniatv.net

Ne puteți urmări și pe Google News