Gândiți‑vă la o mașină de golf în care încap opt persoane. Apoi puneți în acea mașină cei mai bogați opt oameni din lume. În față ar sta mogulul mexican din industria de telecomunicații Carlos Slim (cu o avere de 50 de miliarde de dolari). Lângă el, Bill Gates (75 de miliarde de dolari).

Pe locurile din mijloc ar sta fondatorul Zara, Amancio Ortega (67 de miliarde de dolari), Warren Buffet (60,8 miliarde de dolari) și Jeff Bezos de la Amazon (45,2 miliarde de dolari). Pe următorul rând, ar sta Mark Zuckerberg de la Facebook (44,6 miliarde de dolari) și Larry Ellison de la Oracle (43,6 miliarde de dolari), iar pe locul din spate, Michael Bloomberg (cu o avere de numai 40 de miliarde de dolari).

Acești opt oameni dețin acum echivalentul a 50% din bogăția planetei, totalul averilor lor ridicându‑se la 426 de miliarde de dolari – apreciază jurnalistul de investigații Jaques Peretti (Înțelegerile care ne-au schimbat lumea, Editura Litera, 2019), pee care-l cităm în continuare.

Exploatarea inegalității

Opt persoane care au atația bani cați au impreună 3,75 de miliarde de oameni, care, intamplător, reprezintă jumătatea cea mai săracă din populația Globului.

În martie 2006, cu mult înainte ca inegalitatea să beneficieze de atenție sau să fie socotită un dezastru, un grup de analiști a prevăzut totul și a făcut ceva destul de șocant: a hotărat să trateze inegalitatea mondială ce urma să vină ca pe o oportunitate de afaceri, pe care s‑o exploateze și s‑o lărgească.

Acești oameni urmau să iși dea seama cum să facă bani de pe urma celui mai mare decalaj din istorie și, astfel, să accelereze procesul de creștere a inegalității, făcand din el o profeție care se implinește singură. Dacă prăpastia dintre bogați și săraci era o problemă care lua proporții seismice, insemna, atunci, că era, totodată, un cal de dar nemaivăzut.

Revizuirea plutonomiei

Tobias Levkovitch este un bărbat foarte deștept. Mă primește in biroul lui enorm, cu vedere către râul Hudson, de la etajul 49 al băncii clasate pe locul patru in lume, Citigroup, de unde, intamplător, conduce și „Strategia Globală“.

În 2006, Tobias avea in buzunar o fotografie a viitorului care, dacă alegea s‑o împărtășească clienților lui, avea să le aducă acestora din urmă o grămadă de bani. Intr‑adevăr, o sumă uriașă de bani.

Tobias este unul dintre cei mai importanți bancheri din lume: responsabilitatea lui e să identifice deplasarea plăcilor tectonice in funcționarea economiei globale și să consilieze Citigroup și Wall Street să investească nu doar milioane sau miliarde, ci trilioane de dolari în ceea ce crede el că urmează să se întample.

Clepsidra

În 2006, cum aminteam, Tobias a ochit ceva mare. Trei colegi de la Citigroup - Ajay Kapur, Niall Macleod și Narendra Singh - scriseseră un raport despre strategia de echitate internă, intitulat „Revizuirea plutonomiei: Cei bogați devin tot mai bogați“. În raport, ei susțineau că asistăm la polarizarea bogăției globale, proces care nu se petrecea la o scară mică sau mare, ci într‑un mod de neimaginat, care avea să eclipseze orice alt proces din istorie.

„Vorbim despre cei 1%, dar, în termeni preciși, vorbim, de fapt, despre cei 0,1%“, îmi spune Tobias. „Am avut mereu oameni foarte bogați și oameni foarte săraci, dar acum vom avea oameni foarte bogați, oameni foarte săraci și oameni superbogați.“

Tobias a prezis – in pofida scepticismului colegilor lui – că până în 2015, atunci la un deceniu depărtare, cei mai bogați 100 de oameni aveau să dețină aceeași cantitate de bogăție ca jumătate din populația lumii. De fapt, opt oameni o dețin: cei din mașina de golf.

Previziunea

Tobias a lansat bomba în 2006, chiar în sala de consiliu în care ne‑am întâlnit, în fața unei mulțimi de femei și bărbați inexpresivi, îmbrăcați în costume de afaceri. Acești oameni reprezentau cele mai mari companii din lume: din industria petrolului, a oțelului, a construcțiilor; giganți din domeniul fondurilor de investiții; multinaționale din industria alimentară și cea chimică etc.

„Deceniul care vine va fi marcat de polarizare și tulburări sociale“, a spus Tobias. „O consecință directă a inegalității economice în creștere.“ Bancherul a anticipat corect, la acea întâlnire, că inegalitatea dintre diferite țări se va micșora în anii ce aveau să urmeze, pe măsură ce inegalitatea din interiorul fiecărei țări avea să crească, și aici le‑aprezentat clienților lui corporatiști o analogie înfiorător de simplă: o clepsidră.

Clasa de mijloc se topește în sărăcime

Fiecare țară, a spus el, va ajunge, în timp, să se asemene cu o clepsidră. În vârf se află elita globală superbogată. La bază, sărăcimea globală; în ceea ce‑o privește, vor apărea noi oportunități de neînchipuit de a‑i vinde produse pentru sărăcie: credite rapide până la salariu, contracte de muncă de zero ore, credite cu rate ridicate ale dobanzii. Pe măsură ce săracii devin tot mai stresați, industria jocurilor de noroc și cea a alcoolului vor deveni din nou prospere.

Magazinele cu produse de o liră și cele care oferă reduceri de prețuri vor deveni afaceri uriașe, pe măsură ce oamenii nu vor mai izbuti s‑o scoată la capăt. Era o viziune care îți tăia respirația, dar pe mine m‑a intrigat clepsidra. Care era chestia cu partea conică din mijloc?

„A, aia e clasa de mijloc. Cei din clasa de mijloc vor fi eliminați. Nu vor mai avea deloc putere de cumpărare și deci nu vor mai reprezenta o oportunitate de investiții“, mi‑a zis Tobias voios.

De fapt, cei din clasa de mijloc se vor adăuga lumpenilor. Se vor scufunda în partea de jos a clepsidrei, dar, pentru un timp, vor continua să trăiască peste mijloacele lor, agățandu‑se cu disperare de iluzia că fac parte din clasa de mijloc (achiziționand bilete pentru vacanțe în străinătate sau o mașină nouă). Iluzia statutului.

Lux pentru bogați, sărăcie pentru săraci

În viziunea pe termen lung a lui Tobias, partea de jos a clepsidrei va ajunge să reprezinte o nouă clasă globală gigantică: din care facem parte noi toți, inclusiv clasa de mijloc dizolvată. Adică cei pe care îi știm acum că reprezintă procentajul de 99%, care trăiesc sub amenințarea falimentului. Așa‑numitul „precariat“.

În cei doi ani scurși între prezentarea de la Citigroup și criza din 2008, companiile prezente atunci în sală și‑au diversificat portofoliile, întocmai cum le sfătuise Citigroup, concentrându‑se asupra afacerilor de ambele părți ale clepsidrei: bunuri de lux pentru cei bogați și produse de sărăcie pentru cei săraci.

Însă abia după ce s‑a produs criza, lucrurile au inceput să ia cu adevărat avânt pentru clienții Citigroup. Predicția lui Tobias se împlinise mai repede decât și‑ar fi imaginat cineva vreodată.