Erdogan și Putin vor să pună stăpânire pe Libia în timp ce comunitatea internațională asistă neputincioasă

Erdogan și Putin vor să pună stăpânire pe Libia în timp ce comunitatea internațională asistă neputincioasă

Parlamentul Turciei a aprobat sâmbătă un acord militar și de securitate cu guvernul recunoscut de ONU al Libiei, după un controversat acord maritim semnat la începutul acestei luni, care a atras critici internaționale.

Acordul permite Turciei să asigure instructaj și echipamente militare la cererea guvernului libian care controlează capitala Tripoli și o parte din vestul țării. Forțele loiale unui guvern paralel rival, care controlează estul Libiei, au început, săptămâna trecută, un nou asalt, deosebit de violent, asupra Capitalei. Vineri, acestea au acordat milițiilor care apără orașul Tripoli un termen limită de trei zile pentru a părăsi localitatea. Auto-denumita Armată Națională Libiană (LNA), condusă de comandantul Khalifa Hifter, încearcă să cucerească orașul încă din aprilie. Pozițiile de luptă s-au modificat extrem de puțin în ultimele luni. Luptele grele riscă să transforme țara nord-africană într-un nou teatru al violențelor, similar ca amploare conflictului din anul 2011, când dictatorul Moammar Gadhafi a fost izgonit și apoi ucis. Experții au identificat, de asemenea, mai multe cazuri de nerespectare a embargoului privind armele, impus de ONU. Aceștia susțin că majoritatea transferurilor făcute către LNA, organizația lui Hifter, își au originea în Iordania și în Emiratele Arabe Unite, în timp ce majoritatea armelor trimise guvernului de la Tripoli provin din Turcia. Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a semnat cele două acorduri cu autoritățile de la Tripoli în noiembrie. Acesta a declarat că Turcia poate trimite trupe în Libia, la cerere. Parlamentarii turci au dat acum undă verde pentru trimiterea de consilieri, experți și personal militar care să se implice în conflict, dacă va apărea o astfel de solicitare. Autoritățile de la Ankara ar putea, de asemenea, să trimită arme și vehicule militare, pentru antrenamente militare, exerciții comune și transmiterea de informații. Oficialii libieni și americani au acuzat Rusia că a trimis mercenari, angajați de o firmă de securitate privată, grupul Wagner, pentru a lupta alături de forțele lui Hifter. Moscova a negat în mod repetat că ar avea vreun rol în conflict.

Ne puteți urmări și pe Google News