Rapid dă lovitura pe piața transferurilor. Aduce un jucător de Liga 1, cu 3 titluri de campion

Rapid dă lovitura pe piața transferurilor. Aduce un jucător de Liga 1, cu 3 titluri de campion

Rapid București trage tare pentru promovare și pentru îndeplinirea obiectivului, pregătește o adevărată lovitură pe piața transferurilor. 

Daniel Pancu a anunțat că îl va aduce la Rapid pe Alex Ioniță, unul dintre cei mai iubiți jucători ai echipei, cu trei trofee de campioană a României.

„Numărul zece, în proporţie foarte mare, pentru că îşi doreşte foarte mult, şi-a dorit şi în vară, Alexandru Ioniţă, care în momentul de faţă este împrumutat la Craiova. Am avut o discuţie cu el. Îşi doreşte foarte mult să se întoarcă acasă. Îşi doreşte foarte mult să joace la Rapid din nou. Va renunţa o parte din salariul lui şi sper să ne înţelegem cu Universitatea Craiova în sensul acesta”, a declarat Daniel Pancu pentru RealitateaSportivă.net.

Alex Ioniță, fotbalist crescut în Giulești

În vârstă de 25 de ani, Alexandru Ioniță este jucător bandă, crescut de Rapid. În 2014 a plecat la Astra Giurgiu, unde a avut evoluții remarcabile, care l-au propulsat la CFR Cluj. La ardeleni, Alex Ioniță a avut apariții sporadice, iar în vară a ajuns la Craiova.

Nici pe Victor Pițurcă nu a reușit să-l convingă, motiv pentru care fotbalistul speră să revină în Giulești, unde cel mai probabil, va fi jucător de bază, sub comanda lui Daniel Pancu.

  • În Liga a 2-a, Rapid este pe locul 3, cu 35 de puncte. Lider este UTA Arad, cu 41 de puncte, urmat de CS Mioveni, cu 37 de puncte. Pe 4 este FC Argeș, cu 33 de puncte, iar pe 5 Turnu Măgurele, cu 32 de puncte.
  • Alex Ioniță a apucat să joace și pentru naționala României. A bifat o singură partidă, 11 minute, sub comanda lui Cosmin Contra, în victoria României cu Kazakhstan, 3-1.
  • De 3 ori a câștigat campionatul Alex Ioniță. În sezonul 15/16 cu Astra Giurgiu, în 17/18, respectiv 18/19 cu CFR Cluj. De asemenea, a mai cucerit cu Astra Cupa României în sezonul 13/14 și Supercupa în 14/15.