Cetățenii care se rănesc singuri nu mai plătesc cheltuieli medicale
- Dan Coravu
- 10 decembrie 2019, 04:40
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis că persoanele care provoacă accidente, în urma cărora nu există alți răniți decât autorii, nu vor mai plăti cheltuieli medicale.
„S-a tras concluzia că o persoană care se rănește singură într-un accident din culpă, nu poate plăti cheltuiele medicale, în condițiile în care nu este asigurată. Vorbim de accidentele care nu sunt tratate în regim de urgență. Cei neasigurați în sistemul medical, dar și cei asigurați împotriva cărora s-a dovedit teoretic o culpă urmau să fie chemați în judecată de către spitale, pentru a plăti sumele respective. Dacă erai asigurat, intervenea asigurarea, dacă nu, se începea un dosar civil prin care se solicita plata pentru intervenția medicală. În regim de urgență, când viața îți e pusă în pericol, statul decontează tot”, a declarat, pentru EVZ, avocatul Adian Cuculiș.
„Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: „(1)Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane, precum şi daune sănătăţii propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată.”
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „precum şi daune sănătăţii propriei persoane” din cuprinsul art.320 alin.(1) din Legea nr.95/2006 este neconstituțională”, se arată în comunicatul CCR.