Legile pe care își va asuma Guvernul răspunderea

Legile pe care își va asuma Guvernul răspunderea

Premierul Ludovic Orban a anunțat că Guvernul își va asuma răspunderea pe două pachete de lege unul privind prorogarea termenelor cuprinse în legile justiției, cu pensionarea magistraților, cu trecerea de la completele de 2 la cele de 3 magistrați și cea privind majorarea perioadei de intrarea în magistratură.

Orban a precizat că al doilea pachet de legi pe care își va asuma răspunderea cuprinde OUG 51, care permite decontatrea transportului școlar și legea plafoanelor bugetare necesară la adoptarea bugetului de stat.

Pachetele de legi cu care Guvernul va merge la Parlament spre a-și asuma răspunderea vor fi adoptate într-o altă ședință care va fi convocată marți, la Palatul Victoria.

De asemenea, Ludovic Orban a precizat că într-o altă ședință, în viitor, va propune ca Guvernul să-și assume răspunderea pe o serie de prevederi din OUG 114:

„Ne vom angaja răspunderea pentru abrogarea OUG 114. Ea este în dezbatere parlamentară, dar am înțeles că unii vor să înăsprească condițiile. Suntem obligați, dacă vrem să punem lucrurile în normalitate, trebuie să ne angajăm răspunderea, nu în ședința de marți, ci în cea următoare.”, a spus Ludovic Orban.

 

Ne puteți urmări și pe Google News