Meteorologii au făcut anunțul! Ce se întâmplă cu vremea în următoarea perioadă
- Oana Nicolae
- 3 decembrie 2019, 15:31
Săptămâna aceasta, România traversează o perioadă cu vreme rece. Temperaturile vor creşte abia de săptămâna viitoare, spun meteorologii.
Începutul primei luni de iarnă vine cu temperaturi destul de scăzute, cu aspect de iarnă, în toată țara, spun specialiștii.
În nopțile care urmează vine gerul, mai ales în anumite zone, precum Transilvania, Maramureş sau Crișana. Și în celelalte regiuni, temperaturile vor fi simțitor sub normalul acesteia perioade. Precipitațiile vor fi din ce în ce mai puține, dar vremea rece se menține până spre sfârșitul săptămânii. Începând de săptămâna viitoare, însă, temperaturile vor crește considerabil și este posibil ca după-amiezele să avem din nou valori termice în jurul sau chiar peste 10 grade, în partea de Sud a țării cel puțin.
Potrivit estimărilor, luna decembrie ar putea avea și perioade cu temperaturi peste normal, dar treptat, în a doua parte a lunii decembrie, temperaturile se vor apropia de normalul de sfârșit de an.
De săptămâna viitoare sunt așteptate precipitații mixte, până spre jumătatea lunii decembrie. Cum arată estimările săptămânale, am putea aprecia că măcar în zona de munte este posibil ca sărbătorile să fie cu un strat de zăpadă.