Tragedie de proporții. 40 de oameni au căzut într-un râu.15 persoane au murit
- Condos Magda
- 1 decembrie 2019, 21:18
Un autobuz care transporta 40 de pasageri a căzut duminică într-un râu din Siberia, 15 dintre pasageri pierzându-şi viaţa
Accident groaznic în Rusia. Un autobuz care transporta 40 de pasageri a căzut duminică într-un râu din Siberia, 15 dintre pasageri pierzându-şi viaţa, potrivit serviciilor de salvare locale, relatează AFP. Vehiculul a ieșit de pe șosea și a căzut în râu . Incidentul s-a produs din cauza faptului că una din roțile autobuzului , care mergea între două orașe siberiene și transporta 43 de pasageri, a explodat chiar în timp ce acesta se afla pe un pod situat peste râul Kouenga din regiunea Zabaikalsk, potrivit unui comunicat al poliţiei rutiere locale, citat de agenţia de presă RIA Novosti.
În total, ''15 persoane au murit în acest accident'', a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă locale, citat de RIA Novosti.
Comitetul de anchetă rus a anunțat că a fost deschisă o anchetă penală pentru nerespectarea normelor de securitate .
Accidentele rutiere sunt frecvente în Rusia, fiind cauzate în principal de consumul de alcool, de starea precară a drumurilor şi a nerespectării regulilor de circulaţie.Numărul de decese în accidente rutiere în Rusia a scăzut însă în ultimii ani, ajungând la aproximativ 20.000 pe an.