Satu Mare. Explozie devastatoare la un bloc. Locatari evacuați și locuințe distruse

Satu Mare. Explozie devastatoare la un bloc. Locatari evacuați și locuințe distruse

Explozia din Satu Mare, mai multe persoane au suferit arsuri, necesitând îngrijiri medicale

UPDATE : Elicopterul SMURD a intervenit pentru una dintre victimele exploziei blocului de la Satu Mare

Elicopterul a preluat un bărbat, în vârstă de 30 de ani, care a suferit arsuri grave în urma exploziei puternice.

Reamintim că echipajele medicale au preluat victimele cu arsuri si le-au transport la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare. Nu mai puțin de 19 locuințe au fost afectate în urma exploziei.

Panică la Satu Mare! În urma unei explozii puternice care a avut loc în această după-amiază într-o locuință a unui bloc de pe bulevardul Cloșca din municipiul Satu Mare , mai multe persoane au fost rănite, alegându-se cu arsuri, scrie portalsm.ro.

În urma unei explozii care a avut loc la etajul patru al blocului, au fost afectate mai multe locuințe , două persoane având arsuri grave în timp ce alte două persoane au intrat în stare de șoc.

În câteva ore un număr de 25 de persoane au fost evacuate din locuințele din bloc. Echipele medicale care au venit la fața locului au preluat victimele care au suferit arsuri și le-au transferat la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare. Din primele estimări făcute la fața locului , 11 locuințe au fost afectate în urmă exploziei.