Rareş Bogdan, mobilizare la alegerile prezidenţiale.„Au fost 3 ani lugubri pentru România”
- Lucian Ionescu
- 23 noiembrie 2019, 14:58
Europarlamentarul Rareş Bogdan a postat, sâmbătă, pe pagina sa de socializare un mesaj mobilizator prin care îndeamnă la vot cât mai mulţi români.
El îşi motivează mesajul prin faptul că, după opinia sa, PSD a „ţinut dezvoltarea României pe loc timp de 3 ani”.
„Au fost 3 ani lugubri pentru România, iar faptul că nu ne-am prăbușit se datorează omului care s-a opus corupților, alături de oamenii din stradă si de reprezentantii a doar doua partide politice. Erau 2 elefanți în încăpere, dar în odăile învecinate mai erau 20. A „tras” în toți! Nu mă puteți contrazice! Fac apel la conștiința tuturor și vă spun așa: absența de la vot înseamnă o gură de oxigen pentru cei care au vrut să ne pulverizeze pe toți. Să nu uităm ce s-a întâmplat în 2016 pe fondul absenteismului: au obținut 46%. Acum vom câștiga, dar să ne amintim coșmarul care a ținut dezvoltarea României pe loc timp de 3 ani.
Ceilalți sunt extrem de mobilizați, sunt conștienți că nu vor bea șampanie duminică seară, dar dacă vor obține, totuși, un scor mare, vor primi vânt din pupa. Consultanții ei vor să o ajute să iasă onorabil din înfruntare. Acesta este obiectivul lor. Este esențială mobilizarea noastră, a celor care dorim să-i trimitem pentru mulți ani pe tușa istoriei. Urmează două rânduri de alegeri pe care cei care s-au visat partid-stat nu au de gând să le piardă. Au primari bine plătiți, recompensați regește, au un aparat puternic în administrația locală, au presă utilă. Nu sunt ușor de învins. Nu mai bine ne mobilizăm și trimitem la culcare acești lideri toxici pentru România? Mâine dăm un semnal puternic pentru ce se va întâmpla în 2020. Dar primim și o șansă în plus să urnim căruța din șanț.
Absența de mâine ar însemna că românii liberi pot trece cu vederea OUG 13, terorizarea magistraților, faptul că niște corupți au decis că au dreptul la o viață îmbelșugată doar cei care îi laudă, promovarea în funcții publice a rudelor, a incompetenților, a infractorilor, că pot uita ce s-a întâmplat pe 10 august 2018 și la Colectiv și tot ceea ce ne-a revoltat în acest 3 ani mizerabili. Putem să trecem cu vederea minciunile, omorârea limbii române, recursul la ură, xenofobia? Chiar și azi, cuvântul lor de ordine este xenofobia!!! Ieșiți din casă, dacă vă pasă! E ori, ori!
Nu trebuie să le lăsăm timp să-și refacă forțele! Peste un an avem parlamentare, iar tot ceea ce se străduiește să repare acum Guvernul Orban riscă să fie pulverizat! Alegerile de duminică au o miză enormă!
Of, Doamne, urmează să ne comemorăm morții din 1989! Au murit să fie liberi, au murit să poată avea dreptul de a merge la vot fără să fie persecutați dacă spun NU comuniștilor! Păi ce facem, stăm acasă și le dăm încă o șansă??”, a scris Rareş Bogdan pe Facebook