UPDATE. Care este situația polițiștilor bătuți cu sălbăticie. Intervenție de urgență
- Mihnea Talau
- 20 noiembrie 2019, 20:36
Doi polițiști din Prundeni, Județul Vâlcea au ajuns la spital, în noaptea de marți spre miercuri, după ce au fost bătuți crunt de un clan de romi.
Update:
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a solicitat ca unul din adjuncţii IGPR să se deplaseze în Vâlcea pentru a verifica situaţia, după ce doi poliţişti au fost atacaţi în timpul unei misiuni. Unul dintre agenţi va fi adus la Bucureşti pentru a fi operat, a anunţat purtatorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
Stirea inițială:
Ei au fost agresați în față unei gospodării din localitate, în timp ce urmăreau un șofer care nu a oprit la semnalele lor, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea.
Conform sursei citate, cei doi polițiști se aflau în misiune pe DN 64 (Râmnicu Vâlcea - Drăgășani) și au încercat să oprească o autoutilitară, însă șoferul nu s-a conformat și și-a continuat drumul, agenții fiind nevoiți să facă uz de armamentul din dotare.
„La dată de 20 noiembrie, în jurul orei 1:00, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Prundeni, aflându-se în misiune pe Drumul Național 64, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unei autoutilitare, moment în care conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.
Oamenii legii au plecat imediat în urmărirea autoutilitarei, aceștia efectuând 9 focuri de armă în plan vertical, în vederea determinării conducătorului auto să oprească, lucru pe care acesta nu l-a făcut”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea.
Acesta a precizat că urmărirea a continuat mai mulți kilometri, șoferul autoutilitarei oprind în cele din urmă în față unei locuințe din satul Calină, unde îl așteptau alte câteva persoane care au sărit la bătaie în momentul în care i-au văzut pe polițiști că se apropie.
„În timp ce polițiștii s-au deplasat către autoturism, au fost agresați de către șofer și alte persoane aflate la față locului. Imediat, în sprijinul polițiștilor a sosit un alt echipaj din cadrul Poliției municipiului Drăgășani. Facem precizarea că, în timpul altercatiei, armamentul polițiștilor a căzut, dar acesta a fost recuperat și se află în custodia IPJ”, a mai spus reprezentantul IPJ Vâlcea.
Agenții de poliție au fost transportați la spital, iar mai multe persoane implicate în altercație au fost duse la audieri.
Cazul a fost preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani care continuă cercetările pe numele agresorilor, care între timp au și fost identificați și urmează să fie prezentați instanței pentru dispunerea de măsuri legale.
Sindicatului Europol au publicat pe Facebook (vezi foto) pozele cu cei doi polițiști bătuți și susțin că situația a fost foarte gravă în realitate.
„În urmă agresiunii, cei 2 polițiști au suferit vătămări corporale grave (traumatisme cranio-faciale, fractură piramidă nazala și arcadă), fiind transportați la CPU Drăgășani”, au transmis aceștia.
După câteva ore, reprezentanții sindicatului au informat că agresorii au fost prinși, dar au oferit și noi detalii despre ceea ce s-a întâmplat în cursul nopții.
„Noi informații revoltătoare apar în cazul colegilor agresați. Se pare că după ce i-au deposedat de arme și i-au sechestrat într-o curte a imobilului, rromii au îndreptat pistoalele înspre polițiști, iar unul dintre ei ar fi apăsat și trăgaciul doar că încărcătorul era gol, polițistul folosind toate cartușele pe parcursul urmăririi!”, au completat sindicaliștii, scrie ziare.com.