Solicitat de un post, al cărui nume n-am nici un chef să-l scriu aici, să apreciez conferința de presă a candidatului Klaus Iohannis de miercuri seara, am răspuns, spre spaima moderatoarei, că mi s-a părut ceva în genul unei femei gonflabile în locul unei femei reale la așternut.

N-am putut explica mai mult. După această intervenție telefonică, am fost prezent într-un dialog unu la unu cu Ionuț Cristache, la emisiunea sa de la TVR, România 9. La emisiunea lui Ionuț Cristache am avut posibilitatea de a-mi explica pe larg opinia despre femeia gonflabilă. Miercuri seara a avut loc în București ceea ce Cartelul de presă Pro-Iohannis a numit Confruntarea dintre Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă. Pentru cei mai puțin atenți la întîmplările din Bordelul politic românesc, se impune a reaminti că imediat după primul tur așa zisa campanie electorală a fost parazitată de Dezbaterea despre dezbatere. Viorica Dăncilă a cerut contracandidatului Klaus Iohannis participarea la o tradițională confruntare dintre cei doi pretendenți la tronul de președinte al republicii semiprezidențiale. Luîndu-și prin surprindere susținătorii, Klaus Iohannis a refuzat oferta.

Limbile lui Rareș Bogdan, Ludovic Orban, Alina Gorghiu, Raluca Turcan s-au angajat într-un duel pe viață și pe moarte, care e mai dulce în justificarea acestei decizii. Presa e acum împărțită în două. Nu însă după criteriul PSD-antiPSD, ca pînă nu demult, ci după cel al Activilor și Rezerviștilor. În pregătirea campaniei, Activii, în frunte cu Eduard Hellvig, au luat măsuri de constituire a unui Cartel Pro- Iohannis. Așa a apărut presa Activilor, în război cu Presa Rezerviștilor. Cum pericolul numărul unu pentru Klaus Iohannis era intrarea lui Dan Barna în turul al doilea, presei Activilor i s-a oferit pretextul luptei împotriva lui Florian Coldea. De fapt, scopul strategic al generalilor activi era intrarea Vioricăi Dăncilă în turul al doilea. Nu a lui Dan Barna, nu a lui Mircea Diaconu, nu a lui Thedor Paleologu, ci a Vioricăi Dăncilă. Unul dintre punctele cheie ale acestei Operațiuni a fost jihadul anti-USR de la Digi 24.

Digi 24, televiziune înființată de Florian Coldea, era unul dintre instrumentele de presă ale Rezerviștilor. La un moment dat, la nivelul Consiliului de conducere au avut loc schimbări spectaculoase, puse de TeFeLiști pe seama unei treceri de partea PSD. Nu acesta a fost scopul schimbării, deși unele persoane promovate se afirmaseră la Antena 3. Scopul de esență a fost înlocuirea echipei USR-iste cu o echipă PNL-istă. Din proprietatea lui Florian Coldea, Digi 24 a trecut în proprietatea lui Eduard Hellvig. Au rămas însă în presă și site-uri, posturi de radio USRiste. Să le zicem ale Rezerviștilor. Acestea au fost purtătoarele de stindard în Războiul declanșat împotriva refuzului lui Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis s-a trezit atacat din partea Dreaptă. Pentru el atacurile periculoase sînt dinspre Dreapta. Deloc paradoxal că Presa așa zis independentă și Presa așa zis a PSD a sărit în ajutorul lui Klaus Iohannis. Mulți ziariști au apelat la lingurița de argint pentru a justifica o decizie greu de justificat. Klaus Iohannis a refuzat nu numai confruntarea cu contracandidatul. A refuzat – și acesta e un periculos atac la adresa democrației – și necesarele interviuri acordate presei de candidați. Inutil să mai spun că aceste interviuri, refuzate de Klaus Iohannis, atît la turul al doilea, cît și la turul întîi, sînt obligatorii din punct de vedere democratic. Grație lor electoratul află mai întîi în chip detaliat Proiectul de țară al candidatului. Grație lor electoratul află amănunte pe care candidatul ar vrea să le țină ascunse. Grație lor electoratul își dă seama dacă e păcălit sau nu de un candidat.

Pentru a contracara campania dusă mai ales de presa USR-istă, Klaus Iohannis a pus la cale un simulacru de confruntare cu opinia publică. Așa-zisa conferință de presă de miercuri seara a fost o imensă tragere pe sfoară. Klaus Iohannis a vrut și a reușit să bifeze îndeplinirea a două condiții cerute de democrație: Să participe la confruntarea cu Viorica Dăncilă. Să acorde interviuri de candidat presei mai mult sau mai puțin independente. Într-un cuvînt, să ne prezinte o femeie gonflabilă drept o femeie reală. Și trebuie să recunosc: I-a ieșit. Această păcălire a opiniei publice a fost posibilă din două motive:

1.Viorica Dăncilă, dinadins promovată de Activi în turul al doilea, pentru a servi de marionetă de box lui Klaus Iohannis, a legitimat așa zisa confruntare organizînd imediat după așa zisa conferință de presă propria-i conferință. O uriașă greșeală strategică. Nu numai pentru că a legitimat farsa pusă la cale de Klaus Iohannis, dar și pentru că, plasată imediat după conferință, a intrat din start în umbra evenimentului creat de Klaus Iohannis. Absența unei strategii, vizibilă în ultima vreme la PSD, s-a desprins și din balamucul de la conferința ei de presă. În timp ce Klaus Iohannis a impus regula celor două întrebări, favorabilă lui, Viorica Dăncilă a admis formula tărăboiului de tip Fierăria lui Iocan. Fiecare jurnalist putea s-o întrebe, din fundul anonimatului, ce-i trecea prin cap. Adăugînd proasta inspirație de a citi după foi atacurile la adresa lui Klaus Iohannis (e ca și cum ai băga pe cineva în mă- sa citindui asta de pe o fițuică), avem unul dintre răspunsurile la întrebarea: Cum a fost posibil ca opiniei publice să i se ofere o femeie gonflabilă pe post de femeie în carne și oase?

2. Un alt răspuns îl dă prestația presei noastre pe parcursul conferinței de presă. Din acest punct de vedere, putem semnala chiar din start că trișeria lui Klaus Iohannis ar fi fost imposibilă în condițiile unei prese profesioniste, cu adevărat independente, și nu a unei prese fie plătite, fie șantajate de Generalii din Camarila lui Klaus Iohannis. Presa, presa adevărată, e Arbitrul bătăliilor politice. Mai ales în timpul campaniilor electorale, Presa e cea care impune candidaților, în numele opiniei publice, propriile condiții. Așa zisa conferință de presă a lui Klaus Iohannis e o tentativă de manual a unui politician de a impune el presei condițiile proprii, și nu invers. Reuniunea a fost convocată în grabă, pentru a putea ajunge la ea doar jurnaliștii cu misiunea de a pune întrebări ajutătoare. Unei prese lipsite de profesionalism minim, un candidat i-a impus din start formula care-l favoriza: Cea a limitării la două întrebări. Inutil să mai spun că prin asta s-a dat posibilitate candidatului să mintă cu ochii larg deschiși, fără ca opinia publică să-și dea seama. Jurnalistul, venit din redacție cu întrebările în gură, trecea imediat la a doua întrebare.

Au lipsit ceea ce în presă sînt numite întrebări de urmărire, fundamentale în descoaserea unui interlocutor. Dacă n-am fi avut o presă vîndută Generalilor activi, ar fi fost normal ca jurnaliștii prezenți să refuze condițiile puse de candidat și să ceară o formulă mult mai apropiată de interesul public pentru aflarea adevărului. Chiar și în condițiile în care candidatul ar fi refuzat condițiile puse de presă, tot s-ar fi putut face ceva pentru salvarea onoarei. Și anume ca întreaga conferință să se transforme în întrebări de urmărire. Iată un exemplu. După ce Klaus Iohannis a mințit în legătură cu dosarele sale penale, prin răspunsul la întrebarea pusă de un jurnalist, următorul trebuia să reia chestiunea, obligînd candidatul să aducă noi amănunte despre controversata chestiune a celor șase case, devenite, iată, cinci case. Prin limitarea întrebărilor la două, pregătite dinainte în redacții, astfel de întrebări nu s-au putut pune. Dar nu numai atît. Cei din sală erau în marea lor majoritate complici ai candidatului. În această ipostază impusă de mogulii pro - Iohannis, mulți din sală au pus întrebări numite în breaslă ridicare la Plasă.

Trimisa Agerpres (de ce dracu e nevoie să întreținem pe banii noștri o agenție de stat, ca pe vremea comunismului?) a creat următoarea scenă halucinantă: „Bună seara! Domnule președinte, vorbeaţi de decizii pe care le regretați. Puteți să ne spuneți care este cea mai mare realizare a mandatului dumneavoastră?” Las la o parte divorțul logic dintre cele două părți ale întrebării. În introducere se vorbește de decizii pe care candidatul le regretă, pentru ca întrebarea propriu zisă să se refere la cea mai mare realizare. E limpede că întrebarea a avut menirea de a-i da candidatului posibilitatea de a se lăuda cu marile sale realizări. Au fost în sală și ceea ce am putea numi spărgători de atmosferă profesionistă. Misiunea lor a fost de a parazita conferința cu întrebări de complezență, întrebări clișeu. Atît întrebarea, cît și răspunsul au cheltuit în mod perfid din timpul programat pentru conferință.

Trimisul lui Digi 24, televiziunea lui Eduard Hellvig, l-a întrebat pe candidat: „Ne puteți spune cum arată o săptămînă normală de muncă la Palatul Cotroceni? ” E genul de întrebare pus invitatului pentru a-i da posibilitatea să se fudulească pe tema cît de mult muncește el. Prilej pentru candidat de a se prezenta ca dedicat trup și suflet muncii, cînd toată lumea știe că vineri la prînz o taie spre Sibiu. Culmea a fost de atinsă de trimisul unui site obscur, care l-a întrebat astfel pe Klaus Iohannis: „Reporter: Şi încă o scurtă întrebare: cu ce gînd pleacă în seara asta la culcare omul Klaus Iohannis?” Prilej pentru candidat să dea un mesaj electoral în finalul conferinței de presă: „Klaus Iohannis: Cu gîndul că mîine îmi voi continua campania și sper să conving cît mai mulți români să mă voteze; aşa e în campanie.”

Candidatul Klaus Iohannis ar putea fi felicitat pentru felul genial în care a tras pe sfoară Poporul român. N-ar fi putut face asta dacă Poporul român n-ar avea presa de azi. Presa care s-a făcut de rîs miercuri seara. Presa care se va face de rîs mergînd la cacealmaua numită de Klaus Iohannis propria dezbatere de marți, săptămîna viitoare.