Biblia ne povestește despre Iacov și Esau, fiii gemeni ai patriarhului Isaac. Esau, care, potrivit legii, trebuie să fie moștenitorul, pierde totul în fața lui Iacov. Acesta, cu ajutorul mamei sale, fură binecuvîntarea tatălui, iar cu un blid de mîncare îi „cumpără drepturile” flămîndului Esau. Urmarea acestui „furt” este primul război civil din istorie.

Izgoniții repovestește acest mit fondator prin istoria unei familii de evrei din Chișinău de la începutul secolului XX. Este istoria a doi frați: Sara și Aaron. Viața și aventurile lor se desfășoară în imperiul țarist între 1903 – cînd la Chișinău are loc primul pogrom cu rezonanță globală – și 1917 – anul Revoluției ruse. Este și istoria unui război civil modern, în condiții total diferite, laice și radicale. Este povestea frămîntărilor celor doi și a felului în care reacționează cînd au de-a face cu violența și cînd li se fură drepturile sociale, politice sau economice. Aaron și Sara dau răspunsuri radical diferite la aceleași probleme într-un debut de secol nebun.

Volumul Izgoniții este al treilea din Mica trilogie a marginalilor, din care mai fac parte Sectanții și Bandiții.

Sectanții a fost distins cu Premiul „Matei Brâncoveanu” pentru Literatură în 2015.

Bandiții a fost distins cu Premiul Observator cultural pentru Eseistică/Publicistică în 2017.

FRAGMENT ÎN PREMIERĂ

În ce priveşte clasele cele mai năpăstuite, ţărănimea şi muncitorii, acolo totul era împărţit şi mai simplu. Ei aveau de obicei două rînduri de haine: cele de muncă şi cele de sărbătoare. Mulţi însă nu aveau haine de sărbătoare. Cum arătau hainele de muncă purtate permanent? Nu avem cum să ne imaginăm. Mintea noastră, a oamenilor de azi, nu poate înţelege.

Singurul lor rînd de haine ponosite spunea atît de multe despre ei şi lumea din care făceau parte, cum podoabele lumii bune petersburgheze nu puteau spune despre acea lume: hainele luxoase sînt mereu la fel şi au o singură poveste, pe cînd cele ponosite şi cîrpite sînt de fiecare dată altfel şi ascund o mulţime de poveşti dureroase. Fericirea e mereu la fel, iar suferinţa e de fiecare dată diferită, cum bine a observat un mare scriitor.

Tineretul a început să schimbe foarte repede aceste cutume vestimentare. Brusc, toţi tinerii au început să sfideze regulile părinţilor şi să se îmbrace cît mai ciudat. Moda veche a început să fie luată în derîdere, bogăţia afişată a început să fie de prost-gust, iar diferenţele ierarhice bine conturate au început să fie încălcate cu o plăcere tot mai mare.

Tinerii nu mai doreau să fie diferenţiaţi prin aceste tradiţii şi etichete vestimentare, ci prin cu totul alte lucruri. În modă au apărut un anumit tip de simplitate în croială şi în materiale, culori mai sobre şi au început să fie apreciate tot mai mult hainele uşor de purtat şi rezistente. Coafurile s‑au schimbat destul de mult. Asta era vizibil mai ales la tinere, care, din diverse motive, au început fie să poarte părul strîns, fie să se tundă scurt, lucru de neimaginat înainte.

A apărut o modă care i‑a speriat pe părinţi: fetele s‑au apucat să poarte haine bărbăteşti. Hainele bărbăteşti purtate de fetele tunse scurt aveau un efect teribil. Era un soi de revoluţie care dorea să şteargă orice urmă de ierarhie, diferenţă şi inegalitate. Iar pentru asta era nevoie de un curaj imens într‑o societate unde ierarhia şi cinul însemnau totul.

Odată cu tehnologia şi mai ales cu declanşarea marelui război de la începutul secolului a apărut o altă modă. Hainele confecţionate special pentru domeniile tehnice şi militare au fost împrumutate de civili şi în foarte scurt timp au devenit o modă universală. Toate hainele purtate de automobilişti şi aviatori, care aveau o anumită funcţie, au devenit o modă.

Gecile de piele gîndite să reziste la vînt, ploaie, zăpadă, să se cureţe uşor de apă sau ulei, să fie impermeabile s‑au transformat foarte repede într‑o haină universală. O purtau toţi cei care şi‑o permiteau. Geaca a devenit rapid şi un fel de haină de camuflaj; sub ea se putea ascunde oricine: proletari, militari, burghezi sau aristocraţi. Kojenka, aşa cum o numeau ruşii, ştergea diferenţa dintre ranguri, clase, grupuri sociale. Dar şi ascundea pe oricine. Poate nu întîmplător mai tîrziu avea să devină simbolul nucleului dur al noii puteri revoluţionare.

Vasile Ernu s-a născut în URSS în 1971. A fost redactor fondator al revistei Philosophy & Stuff și redactor asociat al revistei Idea artă + societate. În ultimii ani a avut rubrici de opinie în România liberă, HotNews, Timpul, Adevărul, CriticAtac și Libertatea, precum și rubrici permanente în revistele Noua literatură, Suplimentul de cultură și Observator cultural. A debutat cu volumul Născut în URSS (Polirom, 2006, 2007, 2010, 2013), nominalizat la numeroase premii și distins cu Premiul pentru debut al României literare și cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat: Ultimii eretici ai Imperiului (2009); Ceea ce ne desparte (în colab., 2010); Intelighenția rusă azi (2012); Sînt un om de stînga (2013); Sectanții (2015, 2017); Intelighenția basarabeană azi (2016); Bandiții (2016, 2017); Jurnal la sfîrșitul lumii (2019); Războiul pisicilor (2019). A coordonat: Iluzia anticomunismului (în colab., 2008); Ucraina live (în colab., 2014); Republica Moldova la 25 de ani (în colab., 2016). Este unul dintre fondatorii și coordonatorii proiectului www.criticatac.ro. Mai multe detalii pe www.ernu.ro.