Crima unui român a zguduit Marea Britanie. Sentință cruntă pentru ucigaș

Crima unui român a zguduit Marea Britanie. Sentință cruntă pentru ucigaș

Cristian Sabou, tânărul de 27 de ani din Dej - care a ucis cu o rară violență o pictoriţă, în toiul unui jaf, a fost condamnat la închisoare pe viață de magistrații din Marea Britanie.

Sentința vine după ce tânărul fusese extrădat de autoritățile române în luna iulie ca să fie judecat în Marea Britanie. Decizia instanței a venit la şase ani de la săvârşirea crimei.

Conform sentinței, abia după 24 de ani de închisoare poate să ceară eliberarea condiţionată.

Pentru că şi-a recunoscut vina şi a colaborat cu anchetatorii, Cristian Sabou spera să fie eliberat condiţionat după 24 de ani de închisoare - deşi în Anglia pedeapsa pentru fapta comisă este de minimum 29 de ani. Aşadar, când va împlini 52 de ani, bărbatul va putea cere revizuirea condamnării pe viaţă.

Totodată el are dreptul să îşi aleagă ispăşirea pedepsei într-o închisoare din România.

În 2013 tânărul din Dej a intrat într-o locuinţă din Sussex cu gândul să o jefuiască - crezând că nu e nimeni acasă. Omul a găsit-o însă înăuntru pe o prietenă a gazdelor, pictoriţă Valerie Graves, în vârstă de 55 de ani şi a ucis-o cu sălbăticie, cu mai multe lovituri de ciocan.

Peste 10.000 de persoane, audiate de poliţia din Anglia

Giles York, șeful Ppoliției din Sussex: “Moartea tragică a lui Valerie Graves din decembrie 2013 rămâne una dintre cele mai complexe investigaţii a Poliţiei din Sussex. Am audiat mai bine de zece mii de oameni, mergând din casă în casă. Am luat peste 600 de declaraţii.”

Ca să dea de criminal, în 2014 - Poliţia din Sussex, care a anchetat cazul, i-a rugat pe toţi bărbaţii de peste 17 ani, care locuiau în zona unde a avut loc crimă ori au fost în vizită acolo, să vină să dea probe ADN. Aproape 3 mii de oameni au mers la analize.

Probele ADN au fost cele care i-au condus - în cele din urmă - pe anchetatori la bărbatul din România.

De mai bine de 8 ore, poliţiştii români, dar şi cei din Marea Britanie, se află în apartamentul suspectului şi căuta peste tot în locuinţa probe. Bărbatul va fi prezentat magistraţilor de la Curtea de Apel Cluj pentru confirmarea mandatului European de arestare. Autorităţile din Marea Britanie urmează să ceară extrădarea lui. Familia femeii ucise a fost informată de evoluţia anchetei dar până acum nu a făcut nicio declaraţie publică.

 

Ne puteți urmări și pe Google News