Decizie-trăsnet: Fostul preşedinte şi liderul Partidului Muncitorilor va fi eliberat din închisoare

Decizie-trăsnet: Fostul preşedinte şi liderul Partidului Muncitorilor va fi eliberat din închisoare

Fostul preşedinte brazilian, extrem de iubit de popor, Luiz Inacio Lula da Silva, ar putea fi eliberat din închisoare după o sentinţă a Curţii Supreme dată aseară.

Magistraţii celei mai înalte Curţi a Braziliei, au pus capăt jurisprudenţei potrivit căreia o persoană poate fi închisă înaintea epuizării tuturor recursurilor dacă sentinţa sa a fost confirmată în apel, considerând că era neconstituţională.

Eliberarea nu va fi imediată

Decizia celor 11 judecători ai Curţii Supreme a fost foarte aşteptată, obţinută după lungi dezbateri şi a fost hotărâtă cu un scor foarte strâns de 6 la 5 şi ar putea comporta eliberarea a aproape 5.000 de alţi deţinuţi. Totodată aceste eliberări nu sunt imediate, fiindcă fiecare judecător care a pronunţat condamnarea va aplica decizia Curţii caz cu caz, separat.

Lula care avea de executat o pedeapsă de 8 ani şi 10 luni pentru corupţie, a fost încarcerat în aprilie 2018, deşi a făcut recurs la tribunale superioare celui care l-a condamnat. El afirmă că a fost victima unui complot.

Acuzaţiile aduse fostului preşedinte

Fostul preşedinte a fost acuzat pentru că ar fi primit un triplex într-o localitate balneară aproape de Sao Paolo în schimbul unui contract acordat unei firme de construcţii. Din celula sa el a declarat mereu că e nevinovat şi că este victima unui complot pentru a-l împiedica să revină la putere.

Gleisi Hoffman, preşedintele Partidului Muncitorilor, fondat de Lula în 1980, a sărbătorit decizia Curţii Supreme considerând că "a întărit democraţia şi constituţia, ameninţată de guvernul de extremă dreapta", al preşedintelui Jair Bolsonaro. Jair a numit ministru al Justiţiei pe Sergio Moro, fostul judecător care l-a condamnat pe Lula în iulie 2017.

Bolsonaro va avea probleme?

O eliberarea a lui Lula, ar răvăşi cărţile politice în Brazilia, unde opoziţia rămâne foarte pasivă la aberaţiile preşedintelui Bolsonaro. Partidul Muncitorilor, pe de altă parte, şi-a îngropat liderul său istoric şi are încă nevoie de Lula, care este susţinut de milioane de simpatizanţi, mai ales în nord-est şi care este evident că n-a renunţat la lupta politică, notează 20 Minutes.

Ne puteți urmări și pe Google News