![Cod roșu la Cluj! Accident de microbuz cu 8 victime](https://media.evz.ro/wp-content/uploads/2019/11/c2003fd2-cb5d-43bd-820f-13359c1730ed-1024x768.jpg)
ISU Cluj a declanșat un plan roșu de acțiune după ce un microbuz care transporta mai multe persoane a fost implicat într-un grav accident de circulație.
Din primele informații, comunicate de Poliția Cluj, rezultă că șoferul microbuzului nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, iar la un moment dat, pe raza localității Căianu, a pierdut controlul volanului, autovehiculul răsturnându-se în afara părții carosabile.
”Este vorba despre o curbă deosebit de periculoasă la stânga și carosabilul umed. Șoferul a pierdut controlului microbuzului, care s-a răsturnat în afara părții carosabile”, spune un polițist.
În microbuz se aflau 16 persoane, dintre care opt au suferit diverse tipuri de răni, fiind transportate la Unitatea de Primire a Urgențelor Cluj și la Spitalul de Ortopedie.
Șoferul are 33 de ani și este din localitatea Bărboși, județul Mureș. Acesta nu a consumat băuturi alcoolice.
![](/wp-content/themes/evz/assets/img/evz_comunicate.gif)