Ecaterina cea Mare, împărăteasa care mânca bărbați la micul dejun

Ecaterina cea Mare, împărăteasa care mânca bărbați la micul dejun

În 6 noiembrie 1796, a încetat din viaţă Ecaterina a II-a cea Mare, împărăteasa Rusiei, născută în 1729

„Foarte inteligentă, tenace şi cu un nestăpânit apetit sexual, ea este cea mai puternică femeie din lume, căci ea a reuşit să tragă cu forţa Rusia cea înţepenită în primitivismul feudal şi să o transforme într-o mare putere a lumii moderne”, scriau istoricii vremii. Alţi istorici şi biografi nu s-au sfiit să o asocieze cu ţarul Petru cel Mare spunând că „dacă Petru cel Mare a făurit omul nou în Rusia, Ecaterina cea Mare a fost cea care l-a însufleţit”.

Cea care avea să devină ţarină se chema de fapt Sophia Frederica Augusta, era nemțoaică şi s-a născut în oraşul Stettin din Prusia, acum oraşul Szeczin din Polonia. Mama sa, prinţesa Johanna Elizabeth von Holstein-Gottorp, era strâns înrudită cu monarhii care conduceau Prusia, Danemarca şi Suedia.

În 1744, Ecaterina a primit o invitaţie din partea împărătesei Elizabeta a Rusiei, invitaţie care urmărea de fapt aranjarea căsătoriei dintre ea şi fiul împărătesei, care îi era văr de gradul doi, care la doar 11 ani era deja alcoolic.

 

Ne puteți urmări și pe Google News