Polițistul local scandalagiu, amendă ridicolă după ce a refuzat să se legitimeze

Polițistul local scandalagiu, amendă ridicolă după ce a refuzat să se legitimeze

Polițistul din București care și-a înjurat la sfârșitul săptămânii trecute un coleg de la Rutieră a fost sancționat.

El a primit o amendă în valoare de 1,300 lei.

Poliţistul căruia i-au fost adresate injurii a scris în procesul verbal toate cuvintele jignitoare care susține că i-au fost aduse de colegul său. Ulterior, acesta a trimis documentul angajatului de la Poliţia Locală care l-ar fi umilit în timpul intervenției, potrivit Digi 24.

Întreg scandalul a izbucnit în momentul în care poliţistul de la Rutieră a vrut să își sancţioneze colegul de la Poliția Locală, care ar fi parcat ilegal. Pentru a avea o dovadă că a fost insultat, polițistul de la Circulație a filmat tot scandalul.

„- Sună-i pe ăștia! Pe Vlăsceanu (n.r. șef serviciu Brigada Rutieră), pe cine are pe la ei pe acolo. Băiatul ăsta e obraznic. Tu vii să tragi de mine, mă, puștiulică? Bă, băiatule, cum vorbești cu mine? Eu sunt de pe stradă?

- Deci, hai să vă spun ceva! Acum am vorbit cu șeful meu. - Nu ne interesează treaba asta. - Nici pe mine nu mă interesează. - Vrem data nașterii. - Nu vă dau, mă, nimic! Nu auziți că nu vă dau? Pentru ce să vă dau? Pentru ce? De ce să mă legitimezi? Eu sunt polițist, sunt în timpul serviciului. - Și noi ce suntem?

Ne puteți urmări și pe Google News