Alertă la nivel mondial. Sute de milioane de oameni, în pericol! Amenințarea secolului XXI
- Mihaela Dan
- 31 octombrie 2019, 11:25
Alertă la nivel mondial! Sute de milioane de oameni sunt expuși pericolului de a își pierde casele să-și piardă casele, din cauza faptului că orașe întregi se vor scufunda ca urmare a nivelului crescut al mărilor în următorii 30 de ani, informează CNN.
Studiul publicat în jurnalul Nature Communications a descoperit că, din cauza schimbărilor climatice, nivelul mării la nivel global este așteptat să crească între 0,6 și 2,1 metri chiar pe parcursul secolului 21.
Cea mai expusă regiune este Asia, se afirmă în acest studiu publicat în Nature Communicatiuons. Peste două treimi din populaţiile vizate se află în China, Bangladesh, India, Vietnam, Indonezia şi Thailanda.
Utilizând un program de inteligenţă artificială, cercetătorii au corectat datele existente despre altitudinea uscatului în zonele costiere, care ar fi putut fi eronate şi ar fi condus la o amplă subestimare a suprafeţei de zone afectate în timpul mareelor şi furtunilor puternice.
„Proiecţiile legate de creşterea nivelului oceanelor nu s-au schimbat”, a explicat Ben Strauss, coautor al studiului şi preşedinte-director al Climate Central, un institut de cercetări climatologice din Statele Unite. „Dar, atunci când am folosit noile noastre date despre relief, am descoperit că mult mai mulţi oameni trăiesc în regiuni vulnerabile decât estimasem noi până acum”, a adăugat acelaşi expert.
Datele gratuite furnizate de NASA, prin programul său SRTM ce a permis cartografierea a 95% din suprafaţa Terrei, pot să conţină însă şi o anumită marjă de eroare.
În urmă cu cinci ani, Ben Strauss şi Scott Kulp au descoperit, comparând aceste elemente cu date mai exacte, că sistemul SRTM supraestima în mod sistematic altitudinea ţărmurilor, confundând acoperişuri şi arbori cu nivelul solului.
„Pentru majoritatea zonelor de coastă de pe întregul Glob, nu cunoaştem altitudinea reală a solului aflat sub tălpile noastre”, a explicat Ben Strauss.
Populaţia mondială, estimată la 7,7 miliarde de oameni în prezent, ar putea să crească cu 2 miliarde de locuitori până în 2050 şi cu încă 1 miliard de locuitori până la sfârşitul secolului, dintre care o mare parte locuiesc în megalopolisuri aflate pe ţărmurile mărilor şi oceanelor.
În prezent, aproximativ 100 de milioane de persoane locuiesc în zone aflate sub nivelul mării, potrivit aceluiaşi studiu. Unele dintre acele zone sunt protejate de diguri, dar cele mai multe nu beneficiază de nicio protecţie.
Mai multe ameninţări planează asupra populaţiilor umane din zonele de litoral: una dintre acestea este creşterea nivelului oceanelor cauzată de dilatarea apei sub efectul încălzirii climei şi topirii gheţurilor din Groenlanda şi din Antarctica.
Din 2006, oceanele cresc cu aproximativ 4 milimetri pe an, un ritm care ar putea creşte de 100 de ori dacă emisiile de gaze cu efect de seră rămân neschimbate, a avertizat luna trecută GIEC (Grupul Interguvernamental de Experţi în evoluţia Climei) într-un raport despre situaţia oceanelor de pe Terra.
Dacă încălzirea climei va fi limitată sub pragul de 2 grade Celsius, conform Acordului de la Paris, creşterea oceanelor ar trebui să atingă aproximativ 50 de centimetri până în 2100. Dacă emisiile de gaze cu efect de seră îşi continuă ritmul actual, creşterea nivelului mărilor şi oceanelor va fi de aproape două ori mai mare.
O altă ameninţare este reprezentată de taifunuri, cicloane şi uragane violente, care vor deveni tot mai frecvente.
„Nici nu este nevoie să se producă o creştere importantă a nivelului mării pentru a cauza probleme catastrofale”, a comentat Bruce Glavovic, profesor la Universitatea Massey din Noua Zeelandă, care nu a participat însă la realizarea acestui studiu.
Noul sistem pus la punct de cercetători, denumit CoastalDEM, prezentat în mai multe reviste ştiinţifice, reprezintă „un progres considerabil pentru a înţelege riscurile cu care se confruntă sute de milioane de persoane, riscuri inerente creşterii nivelului oceanelor din cauza modificărilor climatice, până la sfârşitul secolului”, a declarat climatologul belgian Jean-Pascal van Ypersele, fost vicepreşedinte al GIEC.