Război diplomatic între SUA și Rusia. S-a petrecut în orașul accidentului nuclear
- Mihnea Talau
- 17 octombrie 2019, 05:53
Trei diplomaţi americani au fost arestaţi luni în jurul orei locale 18:00 (15:00 GMT) la ieşirea din tren în gara Severodvinsk (nord-vestul Rusiei).
Orașul a fost în luna august scena unui accident cu caracter nuclear legat de un test cu armament secret, au relatat miercuri agenţiile de presă ruse.
Cei trei diplomaţi au fost coborâţi dintr-un tren în gara Severodvinsk, întrucât nu dispuneau de autorizaţia necesară pentru a avea acces în acest oraş cu regim închis, acţiunile lor prezentând semne ale unei infracţiuni administrative, indică Interfax în pagina sa electronică.
Conform unei surse anonime, citate de agenţiile ruse de presă, după verificarea documentelor cei trei au fost eliberaţi. Ar fi vorba de trei ataşaţi, între care doi militari, ai Ambasadei americane în Rusia.
La solicitarea AFP, ambasada SUA din Moscova nu a reacţionat imediat.
Severodvinsk, oraş cu 180.000 de locuitori în care se poate intra doar cu o permisiune specială, găzduieşte şantiere navale unde au fost construite cele mai multe dintre submarinele sovietice.
Acesta se află la aproximativ 30 de kilometri de baza militară unde a avut loc o explozie cu caracter nuclear la 8 august. Autorităţile ruse au recunoscut, după mai multe zile, că incidentul a avut legătură cu teste vizând arme noi.
Cinci specialişti ai Agenţiei nucleare ruse Rosatom şi-au pierdut viaţa în accidentul care ar putea avea legătură, conform unor experţi, cu testele rachetei de croazieră - Burevestnik, una din noile arme așa-zise invincibile, lăudate de preşedintele Vladimir Putin.
Autorităţile ruse au negat la început orice fel de contaminare radioactivă, pentru a recunoaşte câteva zile mai târziu o scurtă creştere a radioactivităţii în regiune, anunță Agerpres.