Cristian Mungiu a reconstituit la Cluj, pentru EVZ, nasterea unui film-fenomen.
Mihai Soica: Care e morala cuprinsa in „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”? Cristian Mungiu: Eu imi vad filmul in primul rand ca fiind despre raspunderi in viata si despre faptul ca atunci cand iei decizii trebuie sa fii in cunostinta de cauza. Tin foarte tare ca filmul asta sa nu fie perceput ca fiind unul despre avort sau despre o perioada in sine. E despre responsabilitati, decizii, solidaritate umana.
Mihaela Calinoiu: Cum i-a afectat comunismul pe cei care nu au trait in perioada de arestari masive, ci in aceea de reducere a dimensiunii umane? Mie mi se pare ca lucrul cel mai rau pe care l-a facut comunismul pentru noi, cei care am fost tineri in perioada aia, a fost ca, fara sa ne dam seama, tipul de educatie pe care l-am primit noi si lipsa completa de educatie morala religioasa ne-a facut sa nu vedem aspectul moral si etic al acestei hotarari.
Ne-am concentrat ca niste animale pe chestiunea practica. Cum sa facem sa scapam dintr-o situatie ca asta, avortul, si, din pacate, cel mai adesea, decizia se lua ignorand intrebarea principala: e sau nu moral sa iau decizia asta dupa ce, de fapt, am un copil?
M.C.: Ce ai fi facut tu intr-o situatie similara? Raspunsul meu e poate si cel care m-a determinat sa fac filmul asta: m-as fi comportat exact ca personajele de-atunci. Din pacate, am amintirea felului in care am actionat eu, nu sunt mandru de chestia asta. O perioada, prin anii ‘90, am facut un talk-show la radio, in vremea in care era popular serialul „Midnight Caller”.
La radioul Nord Est aveam un talk-show la care vorbeam liber si deschis pe anumite subiecte. Am abordat si tema avorturilor. M-a sunat un student la Teologie sa-mi spuna cat de gresita e chestia asta. Azi, ma simt vinovat fata de el, pentru ca nu reuseam sa-i urmaresc discursul cum trebuie. Mi-au trebuit ani sa realizez ca ii dau dreptate.
M.S.: Ce faceai in 1987, anul in care se petrece actiunea filmului tau? Terminasem scoala, nu intrasem la Facultatea de Medicina si, daca nu ma insel, lucram deja la „Opinia Studenteasca” din Iasi, si la Filarmonica, unde vindeam bilete...
M.C.: Care sunt lucrurile pentru care simti ca poti milita azi din postura de regizor? Ce incerc sa fac in film e sa ma refer la chestiuni mai ample, de principiu, nu la chestiuni punctuale. In „4 luni” nu fac judecati de valoare despre aspectele morale implicate de avort, ci intotdeauna o sa povestesc ceva. Un film trebuie sa spuna o poveste. Daca e destul de complexa, va avea o complexa conotatie etica.
M.C.: Multi regizori tind sa-si asume cauze sociale. Lupta pentru mediu, dezarmare nucleara... e un lucru pe care un regizor ar trebui sa-l faca? Ai o mare raspundere ca povestitor de orice natura, pentru ca orice zici tu ajunge sa fie privit si comentat de foarte multi. Nu ne permitem inca in cinematografia romaneasca sa avem filme de gen.
Nu e nimic rau in sine sa faci o comedie sau un „action adventure”. Dar, deocamdata, suntem condamnati sa implinim prima functie a unui cinematograf national: sa zici povesti care conteaza pentru societatea in care traiesti.
M.S.: Cum ai reusit ca barbat, ca tata, sa te pui in locul a doua fete? Sa intri in sufletul unor femei si sa vezi cum gandesc?Cand scrii nu ai sex. Trebuie sa incerci sa intri in mintea personajului tau si, din secunda aia, sa nu mai judeci prin perspectiva ta, ca barbat sau ca femeie. Mie nu mi-a fost prea greu sa ma apropii de personaje datorita persoanelor care au fost implicate in cazul real.
M.C.: Daca fiul tau va veni peste ani la tine sa te anunte ca prietena lui a ramas insarcinata, ce-i vei spune? Nu cred in educatia cu interdictii. Mi-am dorit foarte mult sa nu livrez nicio judecata de valoare in filmul asta. O sa incerc sa adopt tipul asta de comportament si in relatia cu fiul meu. Oricat de tare iti doresti sa-i transmiti intelepciunea la care ai ajuns tu, nu cred ca e posibil. Dar poti sa educi in spiritul unor valori, si asta e foarte important de facut de fiecare parinte.
M.C.: Cand s-a petrecut apropierea ta de cinematografie? Asta tine putin de legendele despre biografia ta pe care le inventezi mai tarziu. Ajungi la un moment dat, pentru ca ti se cere, sa vorbesti foarte mult, sa-ti reinventezi biografia.
M.S.: De la Medicina la Litere este totusi o distanta mare... Deciziile se luau foarte practic. Eu am avut un tata doctor si o mama profesoara de romana, drept care primele doua facultati la care m-am gandit au fost Medicina, la care nu am intrat, si Facultatea de Litere, la care am intrat.
Dar deciziile se luau conjunctural si se poate vedea asta si in film. Stiind ca eram un baiat anonim din Iasi, nu puteam sa dau la IATC in Bucuresti, pentru ca nu as fi intrat 150.000 de ani. Tot timpul insa m-am simtit un povestitor. Am inceput sa scriu la ziar inca din 1987 si totdeauna scriitura mea a fost foarte putin jurnalistica si foarte literara.
M.S.: Te-ai gandit sa fii profesor? Am fost! Un an dupa scoala am fost profesor de engleza la doua scoli din Iasi, o experienta foarte interesanta pentru mine. Mi-am pus problema sa ajung din nou la ce doream sa fac atunci cand aveam 14 ani, adica filme mai bune decat cele tampite pe care le vedeam la cinematograf, cand asta a devenit tehnic posibil.
Nasterea unei productii de referinta „Am stiut care e tonul filmului inainte sa stiu care e povestea” M.C.: Ai tot vorbit despre persoana care ti-a dat ideea filmului, ne poti spune cine e? Nu pot. Dar e o poveste pe care o stiu de cel putin 15 ani. Intai am scris un alt scenariu si am incercat sa fac un fel de istorie subiectiva prin legende urbane care circulau. A rezultat un scenariu care se cheama „Amintiri din Epoca de Aur”.
Am primit inclusiv finantare pentru el si l-am dat la citit unor actori si unor tineri, ca sa-mi dau seama ce impact are. Cum eu am ales sa evoc perioada aia cu umor, am constatat ca se facea o confuzie intre umorul cu care doream eu sa mi-o amintesc si umorul pe care l-ar fi avut sa traiesti atunci. Dupa reactia cuiva, mi s-a ridicat o intrebare, pentru ca nu a fost deloc hazliu!
M.C.: Cum ai tratat reactiile respective? Am luat o hotarare. Sa largesc si mai mult seria de patru, cinci, sase filme de 30-40 de minute pe care mi-o propusesem si sa echilibrez viziunea oarecum lejera si umoristica, si care tine de viziunea mea, nu de perioada, cu un ton mult mai grav. M-am dus la munte, am stat o luna si am inceput sa-mi amintesc povesti. Cumva, am stiut care e tonul filmului meu inainte sa stiu care e povestea.
M.S.: Este „4 luni” povestea generatiei tale? Eu asa cred, cata vreme sunt una, doua, zece povesti pe care ni le aminteam din perioada aceea. Intr-o zi, rediscutand direct cu femeia care mi-a relatat-o, am avut revelatia ca asta va fi povestea relevanta pentru mine. Din momentul acela, a fost mai simplu. In mai putin de o luna, scenariul a fost gata.
M.S.: Ce ai mai fi facut la filmul asta, ce ai fi adaugat sau taiat? Daca ai fi avut mai multi bani, pentru ca de la CNC nu ai luat decat jumatate din buget. Ca sa fim tehnic precisi, de la CNC am luat suma pe care am cerut-o, nu pot sa spun ca am fost defavorizat. Am primit, dupa algoritmul lor, exact cat am cerut. Dar asta e, daca vrei, ca un fel de conditionare mentala, ca la Pavlov. Nu am cerut mai mult pentru ca sunt obisnuit sa solicit atat cat stiu ca pot sa primesc.
M.S.: La prima vizionare, ti-ai dat seama ca ar putea sa castige un premiu, ca ai facut ceva bun? Mi-am dat seama ca am facut ceva bun, clar. Nu am avut nicio raportare la un premiu, dar, in clipa in care am insailat prima oara cadrele si l-am vazut in mica noastra incapere de la birou si am constatat ca ne emotioneaza in stadiul de material brut, am avut convingerea ca am facut filmul pe care il voiam. Sincer, fata de montajul initial, nu am schimbat mai mult de 5%.
M.S.: Cat ai intervenit pe filmul brut? Cel mai greu a fost sa iau toate deciziile la filmare si la cadru, dar am ales de la inceput sa nu folosesc aceasta libertate a unui „filmmaker”. Singura modificare de la montaj a fost sa scot cu regret o scena care nu cuprindea personajul principal. E secventa in care tatal Gabitei (Laura Vasiliu - n.r.) vine la camin. Era importanta pentru ca arata felul in care parintii nostri judecau atunci. O sa o pun insa pe bonusul filmului, sa fie vazuta.
M.C.: Filmul tau a avut de suferit de pe urma bugetului? Nu, dar au avut de suferit actorii, la felul in care au fost platiti, noi, pentru ca in clipa in care m-am hotarat sa pastrez tot ce e in scenariu a trebuit sa tai din zilele de filmare. Am facut mereu sacrificii, dar care sa nu se vada in film.
Despre filmele copilariei
„Fac parte dintr-o generatie care a vazut un video la 14 ani”
M.C.: Cat de diferit va creste fiul tau fata de tine sub presiunea mediului si a competitiei incredibile de azi? Realitatile se schimba. Copilul meu a invatat la un an sa puna mana pe telecomanda si sa umble la mouse-ul de la calculator. Asta nu putem schimba. Eu fac parte dintr-o generatie care a vazut un video la 14 ani.
Ce ma dezamageste pe mine este ca se schimba destul de putin intr-o directie umana si pamanteana a lucrurilor. Daca-mi doresc ceva foarte mult este ca invazia asta de tehnica si ritmul in care am ajuns sa traim azi sa nu-i influenteze atat de tare.
M.C.: Te deprima lucrurile astea? Ma deprima cand vad cum copiii isi petrec copilaria in prezent intr-un fel de lume virtuala venita din jocuri pe calculator. Eu tin foarte tare sa-mi educ copilul asa cum am crescut si eu. Sa vada o vaca, un cal, sa puna mana pe pamant, sa inteleaga intai realitatea fizica si care sunt lucrurile care conteaza. Iar asta trebuie sa vina cu mult inainte sa stapaneasca tehnica.
M.S.: Dintre filmele dinainte de ‘89, care-ti place?La 10 ani imi placeau filmele lui Sergiu Nicolaescu. Mergeam si eu la cinematograf sa vad „Trandafirul galben” si mi se parea un film foarte potrivit cu varsta noastra de atunci.
Dar, asa, cinematografic vorbind si gandindu-ne la teme care nu erau simplu entertainment, cred in continuare ca „Reconstituirea” este unul dintre filmele cele mai rotunde care s-au facut in cinematografia noastra.
Eu sunt din Iasi si ma duceam sa vad filmele lui Danieliuc, iesean si el, le-am vazut pe toate. Imi plac peliculele lui din perioada aia. „Iacob”, „Proba de microfon”, imi plac filmele de atunci ale lui Pita si Veroiu, cred ca am fost de 15 ori sa vad „Pas in doi” la cinematograf, atunci. Mai tarziu l-am descoperit pe Mircea Saucan.
M.S.: Cum crezi ca vor primi „4 luni, 3 saptamani si 2 zile” parintii nostri, cei care au trait foarte mult in comunism? Ai mei, saracii, nu au vazut inca filmul, pentru ca tin foarte tare sa-l vizioneze pe pelicula si nu au avut inca ocazia. Dar, uite, am primit primele reactii de la spectatori de varsta asta, 50-60 de ani, iar privirea lor e in continuare foarte cinica si se leaga de aspectele practice ale cazului.
La Anamaria Marinca si Laura Vasiliu au venit multe femei care le-au povestit experiente personale despre avorturile din perioada aia, fara sa para - dar nu vreau sa generalizez - ca si-au revazut deciziile de-atunci in alta lumina. Sincer, sper mai mult ca tinerii si generatia mea, care are 40 de ani acum, sa inteleaga mai mult deciziile astea decat cei care a trebuit sa treaca blazati de perioada aceea.
M.C.: Sunt avorturile o problema si in societatea de azi, cand nu se pedepsesc legal? Consecintele felului in care s-a judecat si s-a gandit atunci nu s-au oprit odata cu comunismul si de-asta pentru mine a fost un lucru important sa fac filmul asta. Daca iti amintesti, printre primele masuri luate in Romania libera a fost eliminarea acestei legi, a avorturilor ilegale.
Pe mine m-a dezamagit foarte tare felul in care s-a abuzat de aceasta libertate. M-am pregatit inainte sa fac filmul asta si am constatat ca in primii ani s-a inregistrat aproape un milion de avorturi pe an! Avortul nu trebuie folosit in niciun caz ca masura de contraceptie, nu suntem in Africa! Eu sunt 100% pentru libertatea femeii si a familiei de a decide cand vrea sa aiba copii, dar hotararea asta trebuie sa vina inainte ca acel copil sa existe.
Despre reforma in cultura
„Avem nevoie de un manager cultural, de un om cu viziune” M.S.: Daca ai fi ministru al culturii si cultelor pentru o zi, cum ai vedea reforma in cinematografia romaneasca? In urma cu vreo trei ani, noi, prin ACRO, am facut o propunere pentru Consiliul National al Cinematografiei, dorindu-ne sa propunem o persoana care sa reformeze cinematografia.
Oricat de naiv pare, am stat si am alcatuit un document de linii de urmat, de la cum trebuie restructurat CNC-ul, pana la cum sa se ajunga la o educatie vizuala in scoli. In naivitatea noastra, l-am si trimis la Ministerul Culturii si la CNC.
Daca e un lucru care ma obsedeaza legat de societatea romaneasca de azi e completa lipsa de criterii de judecata si de valoare din cele mai multe domenii culturale. Pe teatru s-au facut, dupa parerea mea, mult mai multe lucruri bune decat pe film.
M.S.: Cine ar trebui sa conduca cinematografia, cum ar arata portretul celui capabil sa-i tina fraiele? Cred ca ar trebui condusa de un manager cultural, care sa aiba o viziune de ansamblu asupra cinematografiei si culturii romane si sa fie capabil de un efort de restructurare in toate capitolele. De la productie, pana la difuzare. Dar, in primul rand, sa fie o persoana de o cultura care sa-i permita sa lanseze judecatile de valoare. Asta ne lipseste, un om cu o viziune!
M.C.: Ati luat vreo decizie legata de schimbarea campaniei de promovare a filmului dupa piratarea lui? Nu, dar veti fi primii pe care ii vom anunta daca ne hotaram ca se poate distribui filmul mai devreme decat ne propusesem.
M.C.: Veti apela la ajutorul despre care vorbea Eugen Serbanescu, indemnandu-va sa faceti o cerere la CNC? Vom apela. E o procedura standard legata de distribuirea oricarui film romanesc si n-am nicio indoiala ca vom primi sprijinul de care avem nevoie. Deocamdata, nu am avut inca timpul fizic necesar sa alcatuim strategia cea mai coerenta.
M.C.: Cat de tare va loveste problema salilor de cinema din Romania? Vorbim despre o tara care mai are circa 40 de cinematografe si in care mai mult de un sfert din judetele tarii nu mai au niciun ecran de cinema.
Din cauza numarului mare de filme, in special americane, raportat la numarul salilor, e o mare presiune asupra filmelor care pot arareori fi tinute pe ecran pana cand publicul isi gaseste timpul sa mearga sa le vada.
De aceea, perioada de distributie este foarte importanta si ne dorim mult ca „4 luni” sa ajunga si la un public tanar. Exista, din pacate, temerea ca peste vara studentii se intorc in orasele din care provin unde, adesea, pur si simplu nu mai exista cinematografe.
M.C.: Care a fost originea conflictelor cu CNC-ul? Principala problema pe care o avem e legata de criterii, de felul in care se judeca proiectele, nu de felul in care se impart banii. Ce am sustinut noi intotdeauna e ca trebuie sa existe o recompensare justa a celor care au demonstrat prin filmele lor ca au reusit, ca au folosit banii publici cu rezultate. Atat si asta sustinem si acum. Ceilalti pot sa-si caute finantare privata.
Testul de sinceritate
„Filmul asta ma va face milionar cel mult in lei vechi”
M.C.: In ce vei investi banii pe care ti-i va aduce acest film? Nu am primit inca niciun ban de pe urma acestui film, nici macar drepturile ca l-am facut...
M.S.: Cat trebuie sa ridici? Pai, atat cat permite legea, 4% pentru scenarii si cred ca 3% pentru regie din bugetul initial estimat al filmului. Bugetul estimat al filmului a fost de circa 600.000 de euro, deci 7% din suma (n.r. - aproximativ 42.000 de euro). Faceti o socoteala si vedeti la cati bani am renuntat in timpul lucrului ca sa mearga filmul mai bine.
M.C.: Se zvoneste ca Sorin Ovidiu Vintu ti-ar fi oferit 500.000 de euro sub forma unui premiu „Mecena”. E adevarat? E o aiureala, e prima oara cand aud vorbindu-se despre asa ceva si nu e nimic adevarat.
M.C.: Te va face milionar filmul asta? In niciun caz! Cel mult in lei vechi!
M.S.: Ia Oscarul „4 luni”? Sper! Mi-as dori sa fim macar intre cei cinci din competitie. Lucrurile sunt in mana distribuitorului din SUA. Ca sa ajungi la Oscar, trebuie facuta o investitie foarte mare in publicitate acolo, pe care eu nu pot sa o fac, ca nu am de unde si nici nu posed cunostintele necesare.
Mungiu si Nemescu, decorati de Basescu Regizorii premiati la Cannes, Cristian Mungiu si Cristian Nemescu, au fost decorati ieri de presedintele Traian Basescu. Castigatorul trofeului Palme d’Or pentru filmul „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”, Mungiu, a primit Ordinul Steaua Romaniei in grad de Cavaler.
Lui Nemescu, laureat al marelui premiu la sectiunea „Un Certain Regard” pentru „California Dreamin’ (nesfarsit)”, Basescu i-a acordat, post-mortem, Ordinul Pentru Merit. Decoratia a fost primita in numele regizorului de parintii sai, Octav si Erica Nemescu.
Dupa ce a vorbit admirativ despre „puterea de a trece peste birocratia care nu i-a recunoscut acasa”, presedinitele a avertizat razand, la momenul ciocnirii paharelor de sampanie, ca filmele au fost deja piratate. (Anca Simina)