Mircea Mihaies: "Nu traiesc in lumea lui Iri si-a Monicai, nu am cunoscuti in Topul miliardarilor, nu frecventez mediile politice, n-am speculat la Bursa, n-am castigat la loto (pentru ca n-am jucat)."
N-am fost nominalizat intre „marii romani” (nici n-ar fi existat vreun motiv!), n-am candidat pentru „europarlamentare”, n-am beneficiat de medalii, premii si laude. Daca ma gandesc bine, singurul meu bilant palpabil pe 2007 sunt cele cateva mii de sudalme incasate in urma articolelor scrise in acest ziar si atacurile vehemente din ziarul „Ziua”. Nu am, prin urmare, motive sa ma numar printre romanii fericiti. Dar nici motive mari de nefericire nu am!
Cum sa fii nefericit intr-o tara in care fiecare pasare piere pe limba ei? Unde s-a mai pomenit ca ministrul agiculturii sa cada din cauza caltabosilor, cel al justitiei, pe seama unor legi masluite, iar al transporturilor s-o pateasca in urma unui accident de circulatie?! Ati mai intalnit asa ceva? Daca ma gandesc ca in dosarul meu de urmarire de la Securitate figureaza intre turnatorii de frunte un personaj care se lupta cu ghearele si cu dintii pentru „legea lustratiei”, am macar motive de constanta, durabila uimire! Incep sa cred acum, spre batranete, ca exista o justitie transumana, neiertatoare, care te asteapta la cotitura. Sigur ca e ridicol ca Ludovic Orban sa fie atacat fara mila pentru ca i-a derapat masina. In fond, n-a murit nimeni. Ba chiar, de pe urma nepriceperii intr-ale sofatului (Orban e la a patra boacana de acest fel), o familie amarata s-ar putea sa aiba un Craciun mai imbelsugat. Si totusi, de ce e pus Orban sa plateasca atat de crunt? N-o fi la mijloc razbunarea (fie si involuntara) a celor care s-au folosit de el in sinistrele campanii ale lui 2007? Ba da: Orban plateste pentru marsaviile, reaua-credinta, ticalosia pe care le-a exhibat pe tot parcursul anului. Acest om, cand arogant, cand vindicativ pe fond de bautura, cand competent de da in gropi, in negocieri incepute prost si incheiate catastrofal, a fost - sa nu uitam - unul dintre marii atatatori la zazanie, la conflicte, ba chiar la ura ai anului gata sa se incheie.
Fara prezenta lui neincetata pe ecrane, fara instigarile neobosite, fara perversiunea argumentelor sale, viata publica din Romania ar fi fost mult mai calma. Parte a unui cvartet infernal - alaturi de Norica Nicolai, Puiu Hasotti si Crin Antonescu -, Ludovic Orban a ilustrat fata hidoasa a politicianismului romanesc. O prima replica a sosit pe 19 mai, cand romanii au respins zdrobitor acest stil de a face politica. In aceeasi zi, Ludovic Orban posta pe site-ul PNL-ului un text cu titlul „Votul murdar”. Tocmai el! Disperarea individului obisnuit sa traiasca doar din conflicte, spaima ca tesatura de calomnii la care s-a dedat va fi demontata de electorat l-au mai coborat cu o treapta pe scara infamiei.
Desi n-a fost inainte de 1989 nomenklaturist, CV-ul lui Ludovic Orban are structura tip svaiter pe care-o gasesti, de regula, in declaratiile fostilor securisti sau activisti de partid. Ce-a facut, ma intreb intr-o doara, Ludovic Orban intre 1 decembrie 2002, cand pleaca din functia de consultant la Ecomaster, pana in iulie 2004, cand devine viceprimarul Bucurestiului? A somat? S-o fi retras in vreun ashram sa mediteze la nemurirea sufletului? O fi cantat la mandolina prin vreo spelunca discreta? O fi dat „consultatii” in meseria pentru care s-a pregatit, tehnologia constructiilor de masini?
Tristul caz „Orban” - trist si pentru personaj, si pentru stilul dement in care se face jurnalistica in Romania - ar trebui sa ne puna pe ganduri. Nebunia compacta in care s-a scurs anul 2007 ar trebui sa fie o lectie de maxima severitate. Nu se poate continua la nesfarsit jucand cartea relei-credinte, a poftei de a-ti extermina - chiar fizic, daca s-ar putea - adversarul. Ne inflamam din nimicuri, dar nu dam doi bani pe marile probleme ale lumii in care traim. Iata, pentru Biserica Ortodoxa Romana - care nu face nimic pentru a alina suferinta dezmostenitilor soartei, nu are nicio actiune coerenta de misionariat veritabil, nu ajuta saracii si copiii orfani - publicarea „Versetelor satanice” ale lui Salman Rushdie, la Editura Polirom, devine parte a unei penibile cruciade. Patriarhul Daniel Ciobotea si-a inceput mandatul prin a indemna la nesocotirea si dispretuirea legilor statului roman in ceea ce priveste dosarele de Securitate ale preotimii. Acum incearca sa reinvie, sub privirile stupefiate ale oamenilor normali, practicile Inchizitiei. Trista tara avem, daca a ajuns Biserica sa ne stabileasca lista cartilor pe care avem voie sa le citim! Nici nu mai stii - daca tot am inceput sub semnul fericirii - pe cine sa preferi: pe jalnic-nefericitul Orban sau pe nedrept preafericitul Daniel?!
Oricum, tuturor, un an mai bun!
Recomandările noastre
