Fiecare zi este un interviu. Inainte, era o discutie. Astazi, spectatorii sunt un fel de companii multinationale care cauta idoli.
Multinationale dupa starile in care se organizeaza: violente, pasnice sau, din ce in ce mai mult, indiferent-absente. Inainte, spectatorii erau o familie pe care sportivii o luau drept model. Se recunosteau printr-o strangere de mana si „colaborau” printr-o intelegere pecetluita cu o discutie, care incepea cu priviri si se termina cu aplauze. Sportivii si spectatorii isi povesteau unii altora.
Povestile lor sunt ochii prin care vedem noi acum. Oare azi se mai povesteste? Nu chiar azi, sa zicem... duminica, 8.000 de spectatori au venit pe un stadion sa sustina echipa CFR Cluj si sa candideze impreuna la un titlu de „a fost odata”. Este doar un exemplu. Otelul Galati a avut loc atat cat sa vorbeasca prin Jula, iar in rest a trebuit sa asculte povestile altora. Golurile lui Didi, Tony, Fabbiani sau Jula sunt un fel de comunicare traditionala cu publicul: comunicare prin scrisori lasate la cutia postala amenajata in poarta.
De-acolo isi ridica suporterii fericirea sau lacrimile, impaturite ca o hartie cu insemnari. S-au spus multe pentru cei prezenti in tribune, iar bara lui Trica, mingea lasata pentru Didi, sutul lui Panin au fost poate dedicate doar contemporanilor. Pentru ca golurile sunt conservate in statistici si sunt consumate si de cei care iubesc mai tarziu. Iar daca marcatorii au fost candva modele, au sansa sa mai fie admirati inca si inca o data.
Daca s-ar consemna pentru istorie si comportamentul publicului, atunci 20-30 de galateni veniti dupa Otelul la Cluj ar fi vrut poate sa mearga mai departe in timp, pentru simplul motiv ca nu si-au lasat echipa singura. Si, gandindu-ne doar o clipa si la meciul Stelei cu Ceahlaul, sau cu orice alta echipa intalnita in ultima vreme, poate ca acei care au fost admirati vreodata au nevoie sa fie blamati sau uitati un timp, pentru a trezi mai tarziu amintiri. Modelele traiesc o perioada, au viata lor, pana cand lumea se retrage din tribune, din dezamagire sau din respect pentru cel care isi linge ranile pe teren. Si, cand se va umple timpul de liniste, se va auzi inima noului idol si se vor spune iar povesti pentru cei ce vor iubi maine.
Recomandările noastre
