Gigi Becali si-a inventat o intalnire cu "premierul Angliei"

Gigi Becali si-a inventat o intalnire cu "premierul Angliei"

Afaceristul anunta suparat, dupa ce Steaua a facut egal cu Gloria Buzau, ca si-a anulat o intalnire cu „prim-ministrul Angliei”  pentru a fi alaturi de jucatorii sai.

Surpriza, insa. Gordon Brown, premierul Marii Britanii, nu are programata nicio intalnire cu Gigi Becali, a comunicat oficial Biroul de Presa din Downing Street 10, dupa ce a verificat agenda de intalniri a liderului britanic pe ultimele trei saptamani, la solicitarea EVZ. Numele lui Becali nu figureaza nici in lista viitoarelor intalniri ale lui Gordon Brown, contrar declaratiilor facute de miliardarul roman.

Contactat de EVZ si pus in fata evidentelor, Gigi Becalii si-a schimbat declaratiile: „O posibila intalnire cu premierul britanic” la Parlamentul Marii Britanii, unde ar fi trebuit sa se vada cu „seful serviciilor secrete al Marii Britanii” si cu „ambasadorul de externe al parlamentului” - functie diplomatica inexistenta. Dupa care, iritat, Becali a recurs la un limbaj vulgar, iar la finalul discutiei a incheiat crestineste cu „Doamne-ajuta!”

MIERCURI SEARA, 5 DECEMBRIE: „Era posibil si o intalnire cu premierul Angliei si nu ma mai duc” EVZ: Buna seara! Domnule Becali, v-am sunat in legatura cu intalnirea cu premierul Angliei. Gigi Becali: Nu mai merg.

Cand a fost stabilita si ce urma sa discutati cu premierul britanic? Pe data de 12 aveam o invitatie la parlamentul britanic cu ambasadorul de externe al Marii Brit... al parlamentului britanic si cu seful serviciilor secrete al Marii Britanii si cutare, si cutare. Si nu ma mai duc! Si era posibil si o intalnire cu premierul Angliei. Si nu ma mai duc! Nu ma intereseaza! Pentru ca nici pe ei nu ii intereseaza de mine. Ma duc... intalnirile cand le fac, numai cand o sa fie oficiale, daca o sa am functie in statul roman. Asa, pentru ce sa ma duc? M-am intalnit si cu Berlusconi. Si ce-am facut?

Domnule Becali, am sunat la biroul premierului Gordon Brown si ni s-a spus ca nu este programata nicio intalnire cu dumneavoastra. Si care-i problema? Si care-i problema? Eu am spus ca am o invitatie, am si invitatia aicea, la parlamentul britanic. Si ca urma sa stabilesc o intalnire si cu premierul Angliei, Marii Britanii. Si care-i problema? Ca ai sunat tu? Si care-i problema? Te-am mintit pe tine! Na, daca vrei asa! Scrie tu ca am mintit! Nu mai pot eu ca o sa scrii ce-o sa scrii tu! (.....)

Domnule Becali, nu asa, v-am sunat... Pai, ce... Nu mai ma intalnesc! Si mai este! Na!

Va multumesc. Sarbatori fericite! Doamne-ajuta! Si voua la fel, si la toata familia. Doamne-ajuta!

1 decembrie Gigi Becali:

Ceea ce s-a intamplat la Buzau e unicat. Gloria si-a impuscat stapanul in somn. Cine nu stie despre ce e vorba imi zice „uite corectu’”, dar cine stie despre ce e vorba, imi zice „uite prostu’ satului”. Am anulat toate intalnirile pe care le aveam, inclusiv cea cu prim-ministrul Angliei. Nu era vorba de blat, daca pierdeau cei de la Buzau. Rade lumea de mine ca de ultimul prost din lume. Si asa si e. Mai prost ca mine nu exista pe tot globul!

Ne puteți urmări și pe Google News