Raluca Sandu, fiica presedintelui FRF, s-a casatorit ieri la Bucuresti cu Todd Medina, un fost luptator in "Ultimate Fighting".
Vizibil emotionat, Mircea Sandu nu si-a putut stapani lacrimile. Ceremonia religioasa a avut loc ieri la ora 18.00 la Biserica Popa Soare, din zona Izvorul Rece, peste drum de casa parinteasca a Ralucai Sandu. Mirii au ajuns la putin timp dupa ora programata, insotiti de nasii Nicu si Mihaela Gheara, dar si de rude si de prieteni.
Desi Todd Medina este catolic, ceremonia a fost oficiata de un preot ortodox. Printre cei prezenti la biserica s-au numarat putine personalitati. Viorel Paunescu, fost presedinte la Steaua si actual presedinte al Consiliului de Administratie de la Intercontinental, dar si designerul Mihai Albu au participat la slujba religioasa.
Pantofi cu cristale Mireasa a imbracat o rochie marca Ersa, iar Medina un costum Valentino.
Mirii au purtat pantofi creati de Mihai Albu, Raluca optand pentru o pereche de sandale din satin, cu cristale Swarovski, iar Todd Medina si-a ales pantofi negri, de lac. Designerul Mihai Albu ne-a declarat ca a lucrat contra cronometru intrucat comenzile „au fost facute pe ultima suta de metri, cu doar o saptamana in urma”.
Petrecere la Intercontinental Raluca Sandu (27 de ani) si Todd Medina (37 de ani) si-au unit destinele in SUA, in urma cu doi ani, pe vremea cand romanca era cercetata in dosarul „Cocaina pentru vip-uri”. Mireasa a tinut sa repete nunta si acasa, alaturi de familie.
Todd Medina are un copil, Tanner (9 ani), dintr-o relatie anterioara.
Petrecerea a fost organizata la Sala Ronda a Hotelului Intercontinental, acolo unde erau asteptati aseara aproximativ 250 de invitati.
Printre oamenii de fotbal aflati pe lista participantilor s-au numarat Victor Piturca, antrenorul nationalei de fotbal, Gheorghe Hagi, Ionut Lupescu, mana dreapta a lui Sandu la FRF, George Copos, patronul FC Rapid, dar si fratii impresari Ioan si Victor Becali. In schimb, Mircea Sandu nu l-a invitat la nunta si pe Gigi Becali, patronul de la Steaua.
De programul artistic s-a ocupat controversatul om de afaceri Nicu Gheara, asa ca „moderatori” au fost Romica Tociu si Cornel Palade, iar printre cei care au cantat s-au numarat preferatii casei, Marcel Pavel si Andreea Banica.
RELATIE
S-au cunoscut in sala de sport Dupa o serie de relatii cu personaje celebre, printre care tenismenul spaniol Carlos Moya, Ion Ion Tiriac, fiul fostului tenismen Ion Tiriac, si antrenorul italian Walter Zenga, Raluca Sandu l-a cunoscut in 2004, la Newport Beach (California), pe Todd Medina, chiar in sala de sport a americanului.
Fiindca trecea printr-o perioada dificila, ea a renuntat la cariera de jucatoare profesionista de tenis, desi avea doar 24 de ani, si a decis sa se ocupe, impreuna cu sotul ei, de administrarea salii de sport.
Din tenis, Raluca a castigat, in cei zece ani petrecuti in circuitul WTA, 157.500 de dolari, dar n-a reusit sa-si treaca in palmares vreun trofeu important. Cel mai bun loc ocupat de fiica presedintelui FRF in ierarhia mondiala a fost 91 (in 1999).